Sună la Arcadia

Policlinica Arcadia Cicoarei
Centrul Medical Arcadia Sărărie
Spitalul Multidisciplinar Arcadia
Spitalul de Cardiologie Intervențională

Informații și programări
Call center: 0232 920
Număr valabil pentru apelurile internaționale:
004 0232 20 2000
004 0758 100 700

Servicii spitalizare general
Birou consiliere pacienți: 0232 20 2002

Servicii spitalizare cardio
0755 100 718

CENTRUL DE IMAGISTICĂ MEDICALĂ ARCADIA

Informații și programări
0232 222 366 / 0232 222 566

Știința Arcadia

Oamenii Arcadia inspiră elevii cu performanță

Arcadia se implică în dezvoltarea comunității și a tinerelor generații.  Cea mai mare rețea privată de sănătate din regiunea Moldovei susține proiectele derulate de către Fundația Serviciilor Sociale Bethany și va spijini financiar un program de burse pentru 45 de elevi din mediul rural și un  Centru Educațional pentru 40 de copii, cu situații precare, la Târgu Frumos.

Oamenii Arcadia au avut o primă întâlnire cu bursierii din program marți, 10 octombrie, în cadrul unei întâlniri informale organizată sub numele “Biblioteca Vie”. Din echipa Arcadia au fost prezente 4 persoane care le-au povestit tinerilor despre dezvoltarea și evoluția personală și profesională și le-au inspirat noi pasiuni.

Dr. Sebastian Ralea -  Medic specialist Chirurgie Generală (adulți) și medic specialist Chirurgie Pediatrică Arcadia, competențe în Chirurgia Bariatrică și Metabolică - a insuflat elevilor atracția către medicină explicându-le satisfacția pe care o poți avea când ajuți oamenii să se vindece și i-a încurajat să își aleagă o profesie într-un domeniu care îi pasionează.

Bursierii au avut un dialog constructiv cu Raluca Fiterman, Director Executiv Arcadia și au aflat informații despre provocările zilnice ale unui manager, despre munca în echipă sau despre cât de important este să înveți în fiecare zi ceva nou și să te dezvolți constant. Copiii au fost fascinați de istoria Arcadia și de semnificația numelui, care provine din mitologia greacă; unde acest cuvânt definește locul de vindecare al zeităților.

Departamentul de Relații Clienți a fost reprezentat de către Corina Barcan, Coordonator Recepție Centrul Medical Arcadia Cicoarei. Colega noastră le-a vorbit tinerilor despre evoluția personală și profesională, despre frumusețea și bucuria pe care ți le oferă interacțiunea cu oamenii dar și despre provocările zilnice care apar la serviciu și care contribuie la dezvoltarea competențelor.

Corina Cucutianu, în calitate de Consilier Juridic Arcadia, le-a povestit elevilor despre modul în care și-a descoperit dorința de a profesa în acest domeniu și despre cât de ușor este să ai un loc de muncă în care lucrezi cu pasiune și cu dăruire.

“Biblioteca vie“ a fost o experiență extraordinară atât pentru bursieri cât și pentru salariații Arcadia, care au prezentat cu pasiune și entuziasm cele mai incitante aspecte ale vieții personale și profesionale și au oferit câteva secrete ale succesului.

Implicarea Arcadia în acest gen de proiecte este explicată de către dr. Sorin Nistor, medic primar Pneumologie, Director Medical Arcadia:

Oamenii Arcadia încurajează cunoașterea și excelența în educație, asemeni valorilor care ne definesc activitatea zilnică. Anul acesta, Bursele Arcadia pentru elevii cu performanță vor fi acordate unui număr de 5 liceeni care provin din mediul rural, dar studiază în Iași. Arcadia respectă și empatizează cu tânăra generație și promovează excelența și profesionalismul în viața cotidiană. Rețeaua Arcadia susține tinerii cu bună știință și sperăm că peste câțiva ani unii dintre ei se vor alătura celor peste 600 de specialiști Arcadia.

Rețeaua de sănătate Arcadia derulează constant acțiuni de responsabilitate socială și sprijină proiecte de dezvoltare locală și regională, din dorința de a se implica în viața comunității și a reprezenta un vector de schimbare.

Evenimente sportive și culturale, screening și consultații deschise, acțiuni umanitare, activități pentru copii și lista poate continua... Arcadia privește spre viitor și pune consecvent în aplicare principiile pe care le promovează: educație pentru sănătate, viață activă, alimentație sănătoasă, grijă și compasiune față de semeni. Pentru mai multe detalii, vă rugăm să accesați pagina Arcadia CSR.

Adaugă comentariu

Pentru a putea comenta trebuie să fii autentificat.

Autentifică-te sau crează un cont nou

Alte articole din aceeași categorie

Prima nastere la Arcadia Hospital

Este o bruneta dragalasa, cu ochii mari si piele alba; se numeste Silvia si este primul copil nascut la Arcadia Hospital. Evenimentul a avut loc miercuri, 7 iulie, printr-o operatie cezariana care a inaugurat practic blocul operator si unitatile ATI ale spitalului. "Nasterea a decurs fara probleme, ...

citește mai departe