Sună la Arcadia

Policlinica Arcadia Cicoarei
Centrul Medical Arcadia Sărărie
Spitalul Multidisciplinar Arcadia
Spitalul de Cardiologie Intervențională

Informații și programări
Call center: 0232 920
Număr valabil pentru apelurile internaționale:
004 0232 20 2000
004 0758 100 700

Servicii spitalizare general
Birou consiliere pacienți: 0232 20 2002

Servicii spitalizare cardio
0755 100 718

CENTRUL DE IMAGISTICĂ MEDICALĂ ARCADIA

Informații și programări
0232 222 366 / 0232 222 566

Știința Arcadia

Oamenii Arcadia sunt aproape de sufletul copiilor

Moș Crăciun Arcadia a venit mai devreme pentru 40 de copii din familii modeste, miercuri 6 decembrie, la Tg. Frumos.

Cele mai frumoase cadouri pe care le putem oferi noi, Arcadia, sunt sănătatea și fericirea. Zâmbetul unui copil care îl zărește pe Moș Crăciun sau râsetele colorate și bucuria pe care o manifestă atunci când primesc cadouri sunt momente unice.

Am trăit împreună aceste clipe extraordinare alături de aproape 40 de suflete sincere și inocente, atunci când i-am vizitat la Centrul Educațional din Tg. Frumos și am împodobit Bradul de Crăciun. Ne-am adunat cu mic cu mare și l-am rugat pe Moș Crăciun să ne însoțească. Acesta a făcut o favoare spiridușilor Arcadia și a adus cadourile mai devreme pentru acești copii.

Cuvintele nu pot descrie entuziasmul cu care am fost primiți noi, spiridușii Arcadia, care am anunțat sosirea cadourilor. Chipul copiilor s-a luminat atunci când la ușă a apărut Moș Crăciun, care ducea în spate un sac mare, roșu, cu foarte multe cadouri. Cei mici l-au primit cum se cuvine și au cântat colinde, au povestit cât de cuminți au fost și ce au scris în scrisorile pe care le-au trimis moșului. Au așteptat cu nerăbdare primirea cadourilor, iar curiozitatea i-a îndemnat să le desfacă, să vadă dacă au primit ceea ce și-au dorit. Hăinuțe și papucei, dulciuri, dar în special jucării; toate aceste au fost pe lista moșului. Spridușii au oferit păpuși, roboței și mașinuțe cu telecomandă, kendama și multe alte jucării, în funcție de preferințele fiecăruia.

Moș Crăciun Arcadia a adus zâmbetele pe chipul celor 40 de copii cu risc crescut de abandon școlar din cauza sărăciei, din comunitatea Târgu Frumos. Împreună cu Fundația Serviciilor Sociale Bethany, venim în sprijinul acestor tineri și îi îndrumăm la efectuarea temelor. Arcadia susține acest proiect și facilitează copiilor meditații, implicarea în activități de învățare non-formală și le oferim o masă gratuită la prânz.

Arcadia – Spitale și Centre Medicale investește în educația copiilor din medii defavorizate în cadrul unui parteneriat strategic cu Fundația Serviciilor Sociale Bethany. 85 de copii provenind din familii cu situație financiară precară sau din mediul rural beneficiază de sprijinul companiei prin două programe educaționale desfășurate în perioada septembrie 2017 – iunie 2018.

Adaugă comentariu

Pentru a putea comenta trebuie să fii autentificat.

Autentifică-te sau crează un cont nou

Alte articole din aceeași categorie