Articole medicale

09.01.2018

Prediabetul, un pericol ascuns

Dr. Bianca PanainteScăderea toleranței la glucoză, alături de glicemia bazală modificată, reprezintă anomalii ale reglării glicemice, situate între starea glicemică normală și diabet zaharat. Dacă alterarea glicemiei à jeun (pe nemâncate) se definește ca o glicemie à jeun cu valori între 110 - 125 mg/dl, scăderea toleranței la glucoză – prediabetul – reprezintă o valoare a glicemiei la 2 ore cuprinsă între 140 - 199 mg/dl, în urma efectuării testului de toleranță la glucoză cu 75g glucoză (TTGO). Cu alte cuvinte, prediabetul presupune faptul că în sânge există un nivel mai mare de zahăr decât în mod normal, dar nu suficient de mult încât să vorbim de diabet.

Scăderea toleranței la glucoză se caracterizează prin două anomalii evidențiate în timpul unui TTGO: creșterea rapidă și continuă a glicemiei, urmată de absența scăderii la normal după 2 ore. Insulinemia plasmatică este crescută la persoanele cu scăderea toleranței la glucoză, fiind un marker al insulinorezistenței crescute. Insulinorezistența este localizată în mai multe țesuturi, incluzând mușchiul scheletic, ficatul și celulele adipoase.

Prediabetul – simptome și factori de risc pentru apariția diabetului zaharat de tip 2
 

Condiția de prediabet este asimptomatică. Simptomatologia clasică care sugerează instalarea diabetului zaharat include:

  • poliurie (diureză > 2000ml/24 ore, cauzată de prezența glucozei în urină);
  • polidipsie (exagererea ingestiei de lichide însoțită de senzația imperioasă de sete, asociată frecvent cu senzația de uscăciune a mucoaselor, în special a celei bucale);
  • scădere ponderală;
  • astenie;
  • fatigabilitate;
  • polifagie (ingestia anormal de mare de alimente).

Riscul de apariție a diabetului zaharat tip 2 este determinat de insulinorezistența musculară și/sau hepatică precum și de afectarea secreției de insulină, istoria naturală a prediabetului fiind variabilă. Astfel, într-un interval de 3 până la 5 ani:

  • aproximativ 25% dintre cazuri progresează către diabet zaharat;
  • 50% rămân în stadiul curent;
  • 25% revin la stadiul de glicemie normal.

Riscul de progresie spre diabet zaharat este mai crescut la vârstnici, supraponderali și obezi, dar și la persoanele care au și alți factori de risc asociați precum:

  • obiceiurile alimentare nesănătoasealimentația de tip fast food, consumul excesiv de dulciuri și băuturi îndulcite, sedentarismul;
  • predispoziție genetică;
  • diabetul gestațional de regulă, valorile glicemice se normalizează la scurt timp după naștere, însă menținerea hiperglicemiilor denotă prezența diabetului;
  • sindromul de ovar polichistic caracterizat prin cicluri menstruale neregulate, hirsutism și obezitate, lipsa somnului.

Secreția redusă de insulină și insulinorezistența crescută ar putea identifica persoanele cu un risc mai mare de apariție a diabetului zaharat. În plus, chiar fără riscul de apariție a diabetului zaharat, statusul de „prediabet” determină o creștere a riscului pentru boli cardiovasculare. De asemnea, anomaliile metabolice asociate cu semne de insulinorezistență (HDL- colesterol scăzut, hipertrigliceridemie, hipertensiunea arterială) contribuie la creșterea riscului cardiovascular.
Studii recente au arătat faptul că la persoanele cu scăderea toleranței la glucoză pot apărea modificări microvasculare retiniene și, mai rar, renale asemănătoare cu cele din diabetul zaharat.

Strategii de prevenire a diabetului zaharat tip 2
 

Optimizarea stilului de viață este principala strategie care trebuie adaptată în cazul prediabetului pentru prevenirea diabetului zaharat de tip 2. Acest lucru se poate realiza prin:

  • alimentație sănătoasă – un consum moderat dar variat de alimente, repartizate în 3 mese principale și, eventual, 2 - 3 gustări, având ca scop realizarea unui echilibru caloric și nutritiv. Echilibrul caloric înseamnă asigurarea energiei de care organismul are nevoie prin aportul corespunzător de calorii. Echilibrul nutrițional se referă la prezența în alimentația zilnică a substanțelor nutritive în următoarele proporții: 50 - 55% glucide, 15 - 20% proteine, 30 - 35% lipide. Aportul de sare ar trebui să fie sub 5g/zi, cel de fibre alimentare de 20 - 35g/24ore, iar cel de lichide necalorice 2 - 3 litri/zi.
  • exercițiu fizic – poate fi clasificat în două categorii:

                            aerob – implică folosirea mai multe grupe musculare: mersul în ritm rapid, alergatul, înotul, ciclismul etc;       
                           anaerob – caracterizat prin scurte dar intense perioade de activitate musculară: sprintul, exercițiile    fizice izometrice (ridicatul, împinsul sau trasul greutăților). Se recomandă un program regulat de activitate fizică de intensitate moderată (30 - 60 minute zilnic).
  • condiția de nefumător – expunerea îndelungată la tutun reprezintă un factor de risc pentru numeroase boli ce reduc speranța de viață a fumătorului. Tutunul afectează fiecare organ al corpului, are influențe negative asupra sarcinii și dezvoltării intrauterine și alterează și sănătatea nefumătorilor, expuși pasiv la fumul de țigară. Tabagismul provoacă insulinorezistență, consecințele fiind apariția sau agravarea diabetului zaharat și riscul patologiei cardiovasculare.
  • somnul – chiar în absența unei tulburări majore, având în vedere chiar și numai dificultățile de inițiere sau de menținere sau durata inadecvată a acestuia au fost asociate cu un risc crescut de apariție a diabetului zaharat tip 2.
  • adaptarea la stres – răspunsul individual adaptativ la stres este determinat de numeroși factori genetici sau de mediu. Hiperglicemia se produce prin asocierea mai multor factori și mecanisme: reducerea captării și utilizării glucozei în țesuturi, creșterea apetitului, obezitate etc.
  • intervenții farmacologice, incluzând antidiabetice orale adaptate în funcție de profilul fiecărui pacient;
  • chirurgia bariatrică, care se realizează cu succes în Spitalul Arcadia – studiile au arătat o reducere a riscului de diabet zaharat cu 86% după 2 ani și cu 75% după 10 ani de la intervenție și remisiunea diabetului zaharat tip 2 existent.

Prediabetul este o condiție medicală din ce în ce mai prezentă, un semnal de alarmă în măsură să conducă la schimbarea stilului de viață. Pentru că, în general, prediabetul este asimptomatic, de multe ori acesta nu este diagnosticat. Lipsa unei diagnosticări poate conduce la apariția diabetului zaharat de tip 2. O corectă diagnosticare a acestei afecțiuni, un stl de viață sănătos și un tratament adecvat reprezintă modalități de vindecare și de stopare a evoluției spre diabet.