Sună la Arcadia

Policlinica Arcadia Cicoarei
Centrul Medical Arcadia Sărărie
Spitalul Multidisciplinar Arcadia
Spitalul de Cardiologie Intervențională

Informații și programări
Call center: 0232 920
Număr valabil pentru apelurile internaționale:
004 0232 20 2000
004 0758 100 700

Servicii spitalizare general
Birou consiliere pacienți: 0232 20 2002

Servicii spitalizare cardio
0755 100 718

CENTRUL DE IMAGISTICĂ MEDICALĂ ARCADIA

Informații și programări
0232 222 366 / 0232 222 566

Știința Arcadia

Varicele – factori de risc și manifestări

Dr. Lucian IacobRolul venelor în organism este de a întoarce sângele dezoxigenat spre cord (inimă). Unele sunt situate anatomic deasupra cordului dar majoritatea dedesubt. Cele aflate sub cord trebuie să „împingă” sângele venos împotriva gravitației, iar acest lucru este realizat prin numeroase pompe (musculare, respiratorii, pulsații de vecinătate, diferență de presiune venoasă) și susținut cu ajutorul unor valve interne unidirecționale (permit fluxului sangvin doar să se întoarcă spre cord, deci ajută la învingerea gravitației).
 
Spunem despre o venă că este „insuficientă” (sau, mai corect, incompetentă) atunci când s-a dilatat prea mult ca să mai poată susține fluxul sangvin cu ajutorul valvelor și a tonusului venos. Acest lucru determină staza sângelui venos în venele de sub nivelul cordului, ea fiind maximă acolo unde presiunea hidrostatică este maximă, deci cât mai aproape de sol (deci la nivelul gleznelor și mai jos).
 
Insuficiența venoasă superficială afectează până la 1 din 2 persoane și este cu atât mai des întâlnită cu cât pacientul înaintează în vârstă. Cu toate acestea, ea poate fi întâlnită începând cu adolescența.
În unele studii (San Diego, Bonn, Italy, France and Polond vein studies), stadiul 2 clinic, cel cu varice, este mai des întâlnit la femei, comparativ cu bărbați. Edemul (stadiul 3) se întâlnește la aproximativ 1 din 10 persoane. Stadiile ireversibile (4-6) se întâlnesc la aproximativ 1 din 20 persoane.
Important de știut: anual, doar 5% din pacienții cu varice evoluează spre ulcer varicos. Majoritatea rămân în stadiile 2 și 3. 
 

Factori de risc

 

Factorii de risc sunt atât nemodificabili, cât și modificabili.
Vârsta (anii de ortostatism prelungit se cumulează), componenta ereditară (genetică) și sexul feminin sunt, bineînțeles, nemodificabile.
Bine de știut: sexul feminin influențează apariția varicelor cel mai probabil prin profiluri hormonale diferite față de al bărbatului, în special în perioada sarcinii, când numeroase paciente acuză o agravare importantă a afecțiunii varicoase.
 
Obezitatea, recunoscută ca factor de risc important pentru boala venoasă, este însă modificabilă. 
Bine de știut: Revenirea la un indice de masă corporală normal (18 – 25) nu garantează dispariția varicelor, dar poate îmbunătăți semnificativ simptomele precum și riscul de recurență (de reapariție) după primul tratament chirurgical.
Important de înțeles: insuficiența venoasă superficială (numită „boala venoasă superficială” dacă e însoțită de simptome) este o afecțiune cronică. Factorii de risc ce au adus la apariția ei adesea sunt nemodificabili și atunci ea poate reapărea chiar și după tratament chirurgical. 
 
Varicele se pot agrava în anumite perioade ale zilei, anului sau vieții:
  • după o zi îndelungată de ortostatism (stat în picioare);
  • în sezonul călduros, după o baie fierbinte sau după o saună (căldura = vasodilatație);
  • în sarcină (în primul rând din cauza modificărilor hormonale iar, uneori, în lunile avansate, și datorită presiunii uterului asupra drenajului membrului inferior).
Bine de știut: tot în categoria insuficienței venoase intră și venele dilatate vulvare (venele din zona intimă feminină), întâlnite în special în sarcină. Peste 90% din acestea dispar după sarcină și foarte rar sunt simptomatice.
 

Cum se manifestă insuficiența venoasă superficială?

 
Insuficiența venoasă superficială se poate manifesta printr-un spectru de simptome și semne foarte variat, descris mai departe prin stadiile clinice ale acestei afecțiuni.
 
Stadiul I este caracterizat prin telangiectazii răspândite inegal la nivelul unui membru inferior, ce reprezintă venule ușor dilatate situate la adâncime foarte mică sub epiderm (3-6 mm) și prin urmare vizibile; de obicei, nu sunt asociate cu simptome. Cel mai adesea, venele principale „vinovate” de apariția insuficienței venoase nu prezintă reflux demonstrabil ecografic în acest stadiu. 
Bine de știut: cerințele pacienților în acest stadiu sunt de a rezolva problema cosmetică adusă de aceste telangiectazii (laser cutanat și/sau scleroterapie).
 
Stadiul II se caracterizează prin varice vizibile la nivelul membrelor inferioare, de obicei pe fața internă a coapsei și fața internă și sau posterioară a gambei, dar nu numai. În acest stadiu pot apărea și simptomele clasice de senzație de greutate în gambe precum și edem (creștere de volum) resimțite după ortostatism (stat în picioare) prelungit. Nu este neapărat nevoie să fie prezente varicele ca să apară durerea.
Bine de știut: dacă durerea este localizată pe traiectului unei vene dilatate (varicoase) și este însoțită de eritem (roșeața) și căldură locală, poate fi vorba de o patologie des întâlnită ca și complicație a insuficienței venoase superficiale, numită tromboflebită superficială.
 
Stadiul III este identic cu stadiul II (prezența varicelor), dar însoțit și de edem (creștere de volum) al gambei după ortostatism prelungit
Bine de știut: este important de făcut diagnosticul diferențial corect al acestor edeme cu alte patologii: limfedem, celulite extinse, edeme ciclice la sexul feminin, edeme de cauză sistemică (insuficiența cardiacă, insuficiența renală, hipoalbulinemie), tromboza venoasă profundă. Toate aceste diagnostice diferențiale se pot realiza, multidisciplinar, în Arcadia.
 
În stadiul IV, peste stadiile anterioare, apare și colorația maronie în două treimi inferioare ale gambei, numita dermatoscleroza. Cu timpul, aceasta evoluează către pahidermită (tegumentul se simte indurat la atingere, iar gamba ia forma unei sticle de șampanie ținută cu gâtul în jos – glezna mică de volum și gamba mare de volum la nivelul moletului). Tot în acest stadiu poate apărea eczema varicoasă, adesea confundată cu celulita întrucât au aspect clinic asemănător. Eritemul din eczema varicoasă se poate însoți de prurit (senzație de mâncărime).
Bine de știut: dermatoscleroza și pahidermita nu sunt reversibile, chiar dacă se aplică tratamentul chirurgical etiologic corect (adică chiar dacă tratăm cauza ce a dus la apariția lor). Eczema varicoasă este adesea diagnosticată inițial de medicul dermatolog. 
 
Stadiul V: ulcer venos vindecat. 
Bine de știut: chiar dacă ulcerul s-a vindecat, pentru a preveni reapariția ulcerului este necesară fie o compresie continuă a gambei când se află în ortostatism prelungit, fie un tratament etiologic chirurgical, fie amândouă.
 
Stadiul VI, ulcer venos deschis, reprezintă ultimul stadiu al insuficienței venoase și este unul de o importanță deosebită întrucât aceste ulcere vor evolua dacă nu sunt tratate. 
Bine de știut: este foarte important ca orice pacient cu un ulcer la nivelul membrului inferior să fie văzut de un chirurg vascular pentru a caracteriza corect acel ulcer: arterial, venos, mixt, neuropat (diabetic), infecțios, traumatic, malign etc.
 
Important de înțeles: chirurgul vascular va căuta să facă diferența în cazul fiecărui pacient între o insuficiență venoasă superficială și una profundă. Uneori ele coexistă. Cel mai des însă, pacientul are doar insuficiență venoasă superficială. Examenul ecografic va ajuta la diagnosticarea sau infirmarea celor două. Metodele vechi de diagnostic (ex. proba garoului) nu au specificitatea și sensibilitatea examenului ecografic.
 
În Arcadia, după recomandarea medicului specialist, se pot institui diverse proceduri chirurgicale de tratament al varicelor, în funcție de caracteristicile pacientului. Pentru programări, aveți la dispoziție numărul de Call Center – 0232 920.

Adaugă comentariu

Pentru a putea comenta trebuie să fii autentificat.

Autentifică-te sau crează un cont nou

Alte articole din aceeași categorie