Sună la Arcadia

Policlinica Arcadia Cicoarei
Centrul Medical Arcadia Sărărie
Spitalul Multidisciplinar Arcadia
Spitalul de Cardiologie Intervențională

Informații și programări
Call center: 0232 920
Număr valabil pentru apelurile internaționale:
004 0232 20 2000
004 0757 202 000

Servicii spitalizare general
Birou consiliere pacienți: 0232 20 2002

Servicii spitalizare cardio
0755 100 718

CENTRUL DE IMAGISTICĂ MEDICALĂ ARCADIA

Informații și programări
0232 222 366 / 0232 222 566

Știința Arcadia

Viaţa după diagnostic

Dr. Stefan PaviliuApariţia unei boli la un membru al familiei are un impact asupra întregului sistem familial, iar evoluţia bolii este influenţată de modul în care membrii familiei se mobilizează şi se adaptează stresului provocat de boală şi nevoilor celui în suferinţă. Un diagnostic grav, apărut în aparentă stare de sănătate, poate schimba sistemul de valori şi priorităţile – atât ale pacientului, cât şi ale familiei.

Care sunt pașii de adaptare la diagnostic?
 

Definiţia unui diagnostic grav diferă pentru fiecare persoană în parte, astfel încât pot apărea neînţelegeri (familia nu înţelege reacţia pacientului la diagnostic sau invers). În general, adaptarea presupune parcurgerea unei serii de pași.

Faza de negare. Această etapă este caracteristică perioadei în care se comunică diagnosticul grav. Puteți experimenta sentimente de șoc, neîncredere și slăbiciune în raport cu o realitate pe care nu doriți să o acceptați. Totodată, veți refuza să credeți că vi se întâmplă dumneavoastră acest lucru: „Nu mi se poate întâmpla tocmai mie!”.

Faza de protest. Cea de-a doua etapă este caracterizată de furie și tristețe. Deși acceptați ce s-a întâmplat, vă simțiți trădat de propriul corp și aveți impresia că îi dezamăgiți pe cei din jur din cauza acestei poveri pe care o puneți și pe umerii lor. Toate aceste lucruri se pot manifesta și somatic prin diaree, constipație, dureri difuze.

Faza în care vă simțiți dezorientat. După ce avalanșa de sentimente s-a mai calmat, apar gândurile cu privire la viitor și la impactul pe care îl va avea boala. Incertitudinea pe care o experimentați în această perioadă se poate traduce prin apariția unor noi sentimente de neliniște, confuzie și chiar depresie.

Faza de detașare. Este etapa în care aveți tendința de a vă izola și de a limita relațiile sociale cu prietenii sau colegii de muncă. Vă simțiți resemnat și, în același timp, apatic și doriți să aveți timp cu sine pentru a accepta faptul că diagnosticul v-a schimbat viața pentru totdeauna.

Faza de acceptare. În această etapă, veți descoperi că există viață după boală. Veți observa că începeți să experimentați din nou bucuria, ba chiar veți căpăta noi principii care să vă ghideze în viață, mai multă înțelepciune și dorința de a ajuta și alte persoane să treacă peste această suferință.

Trebuie menționat faptul că acești pași apar în condițiile în care există suport și comunicare între membrii familiei și pacient și dacă se apelează la ajutor specializat (psihoterapie, grupuri de suport, consiliere psihiatrică, chiar tratament medicamentos etc.) atunci când este necesar.

Aflarea unui diagnostic medical grav, care ameninţă viaţa, este însoţită de depresie?


Orice situație psihostresantă poate cauza anxietate și tristețe. În prezența unui fond vulnerabil, acestea se pot transforma în tulburări psihiatrice – depresie sau tulburare anxioasă. Dacă situația este suficient de intensă și justifică un răspuns emoțional pe măsură, tulburările pot surveni chiar în absența unui fond emoţional vulnerabil. Astfel, depresia poate apărea chiar la persoane fără un istoric personal sau familial de tulburări psihice. La pacienții cu diagnostice medicale grave sau cronice, tulburările psihice, mai ales cele depresive și anxioase sunt frecvent întâlnite în primele luni de la aflarea diagnosticului. Pacientul va prezenta o simptomatologie care este atribuită bolii și nu unei cauze psihiatrice, astfel încât de cele mai multe ori nu va beneficia de ajutor. În plus, de multe ori familia pacientului poate trăi aceste simptome, acestea fiind interpretate ca tristețe sau reacție fiziologică la afecțiunea unei rude. Astfel, dacă după un diagnostic grav un membru al familiei (sau mai mulți) prezintă o simptomatologie severă sau cu durată mai mare de 2 săptămâni dintre cele enumerate mai jos, este obligatoriu un consult psihiatric:

  • tristețe persistentă;
  • tulburări de somn;
  • tendința la izolare și solitudine;
  • viziune tristă sau pesimistă asupra viitorului;
  • lipsa poftei de mâncare;
  • lipsa interesului și a plăcerii;
  • reducerea încrederii în sine;
  • idei de vinovăție și lipsă de recunoaștere a propriei valori;
  • tulburări de concentrare și atenție;
  • coșmaruri;
  • gânduri sumbre;
  • frică fără motiv;
  • idei suicidare.

Un consult psihiatric și consiliere psihologică sunt indicate la toți pacienții care au primit un diagnostic grav, chiar dacă nu prezintă simptomele de mai sus. În acest caz, psihoterapia are rolul de a preveni agravarea potențialelor simptome și de a îmbunătăți calitatea vieții pacientului. Acest lucru se realizează prin oferirea de modalități de ajustare a diferitelor aspecte din viața pacientului după diagnostic.

Cum facem faţă unui astfel de diagnostic?
 

Evoluția emoțională se poate prelungi în anumite stadii, astfel încât unii pacienți sau familiile acestora pot întârzia tratamentul prin apelarea la un număr foarte mare de medici pentru a doua opinie sau la variate tratamente fără o eficacitate dovedită. Această reacție apare în speranța de a șterge diagnosticul nedorit. Scopul propus în acest stadiu este de a ajunge la împăcarea cu diagnosticul, pentru a putea îmbunătăți calitatea vieții. Atitudinea pacientului și a familiei față de boală are un rol crucial în demersul terapeutic, crescând sau scăzând sorții de izbândă în unele situații aparent disperate. După comunicarea diagnosticului și a șocului inițial, pacientul și familia acestuia trebuie să găsească un răspuns adecvat la situația apărută. Un consult psihiatric inițial îi ajută să găsească o direcție de acțiune, prin evaluarea necesității tratamentului medicamentos psihiatric, ștergerea preconcepțiilor față de psihiatru și îndrumarea către psihoterapeuți și grupurile de suport formate din persoane cu afecțiuni similare.

Grupurile de suport sunt o opțiune viabilă mai ales din punct de vedere financiar. Ele sunt formate din persoane care trec sau au trecut deja prin experiențe similare și care vă pot ajuta pe parcursul demersului terapeutic și nu numai cu susținere și sfaturi provenite din experiența personală. De regulă au o credibilitate superioară față de medic, cel puțin în stadiile inițiale.

Psihoterapia – suportivă și familială – îmbunătățește relațiile și comunicarea între membrii familiei, ducând la facilitarea adaptării la viața de după diagnostic.

Psihoterapia individuală ajută pacientul să înțeleagă și să accepte ceea ce i se întâmplă, pentru a putea găsi modalități de a face față noii situații.

În final, tratamentul medicamentos psihiatric este rezervat situațiilor în care a apărut deja o tulburare psihică, iar psihoterapia nu mai este suficientă. Din nefericire această ultimă variantă este cea mai frecventă, deoarece pacientul și familia acestuia aşteaptă până când este prea târziu, în speranța că lucrurile se vor rezolva de la sine. Astfel, consultul psihiatric inițial la toți pacienții care au primit un diagnostic grav este imperios necesar pentru o calitate optimă a vieții.

Adaugă comentariu

Pentru a putea comenta trebuie să fii autentificat.

Autentifică-te sau crează un cont nou