Sună la Arcadia

Policlinica Arcadia Cicoarei
Centrul Medical Arcadia Sărărie
Spitalul Multidisciplinar Arcadia
Spitalul de Cardiologie Intervențională

Informații și programări
Call center: 0232 920
Număr valabil pentru apelurile internaționale:
004 0232 20 2000
004 0757 202 000

Servicii spitalizare general
Birou consiliere pacienți: 0232 20 2002

Servicii spitalizare cardio
0755 100 718

CENTRUL DE IMAGISTICĂ MEDICALĂ ARCADIA

Informații și programări
0232 222 366 / 0232 222 566

Știința Arcadia

Nutrigenetica: nutriție personalizată, bazată pe profilul genetic

NutrigeneticaGenomul uman, complexul de informații genetice ereditare necesare construcției, funcționării și menținerii organismului, este format din aproximativ 35-40.000 de gene, care pot oferi informații importante despre fiecare dintre noi. Dezvoltarea cercetării științifice în acest domeniu a dus la formarea unor teorii care stau la baza unor noi abordări medicale – medicina de precizie.

Reacționăm diferit la grăsimi, carbohidrați, gluten sau la numărul de calorii dintr-o dietă. În plus, este deja demonstrat științific faptul că anumite categorii de nutrienți pot activa genele care  blochează unele tipuri de afecțiuni și pot inactiva genele care provoacă îmbătrânirea accelerată și îmbolnăvirea Dieta personalizată, bazată pe rezultatul testului genetic este indicată nu doar pentru controlul greutății, ci și în cazul unei sfere extinse de afecțiuni cardiovasculare, gastroenterologice, neurologice sau dermatologice.

Maria Vrânceanu, nutriționist, expert în nutrigenomică și medicină antiaging: „Genele spun totul despre noi. De la ce anume trebuie să mâncăm la afecțiunile la care suntem predispuși și tipul de tratament cel mai potrivit. Medicina de precizie este o nouă paradigmă care ia în considerare toate variabilele unui individ: cele genetice, de mediu, de stil de viață și comportament.”

Oana Dumitrașcu, nutriționist licențiat: „Un stil de viață sănătos trebuie să includă un regim alimentar particularizat, adaptat fiecărui individ. Nutriția este o știință cu baze științifice solide, cu impact major în starea de sănătate a fiecărei persoane.”

Alegerile corecte le poți face acum printr-un plan personalizat de nutriție, rezultat al unei analize complexe, inclusiv din punct de vedere genetic, prin intermediul testărilor care pot fi realizate acum în Rețeaua Medicală Arcadia.

O simplă probă de ADN pentru un plan de nutriție personalizat
 

În cadrul programului NUTRIGENETIC dezvoltat la Arcadia – Spitale și Centre Medicale, optimizarea nutriției se realizează individualizat, pe baza celor mai recente descoperiri științifice. Prin intermediul testului genetic vei afla care este riscul tău pentru dezvoltarea anumitor afecțiuni. Urmează conturarea planului tău personalizat de nutriție, un nou stil alimentar în relație directă cu genotipul tău. Obiectivul este nu doar pierderea în greutate, ci și prevenirea unor afecțiuni sau ameliorarea altora.

În cadrul consultației de medicină internă, endocrinologie, cardiologie, dermatologie, gastroenterologie sau nutriție, medicul poate recomanda realizarea unui test genetic pentru elaborarea unui program complex de dietă, parte importantă a planului de tratament. Testele de genetică se recoltează în siguranță în Centrele Medicale Arcadia și se analizează în laboratoare speciale din Anglia și Italia. Vei primi o analiză amănunțită și recomandări utile de alimentație, care vor susține întregul tratament medical. Pe baza raportului personalizat, nutriționistul Arcadia va elabora un program alimentar individualizat, bazat pe principiile medicinei de precizie.

Un nou stil alimentar, în relație directă cu genotipul tău
 

Testul genetic Diet Plus analizează genele implicate în sensibilitatea la carbohidrații rafinați, predispoziția la insulinorezistență și la diabet tip 2, predispoziția genetică la îngrășare, intoleranța la lactoză, gluten, fructoză, riscul cardiovascular etc. După analiza a 77 de markeri genetici, vei primi un plan alimentar personalizat.

Testul genetic Cardio Metabolic analizează 87 de markeri genetici care oferă informații despre riscul cardiovascular. Daca scorul de risc este mare planul complex de nutriție și stilul de viață sănătos vor conduce la reducerea acestuia.

Testul genetic Nutrifit este dedicat optimizării dietei și a performanței sportive și analizează 58 de markeri genetici.

Testul Skin and Beauty analizează genele implicate în definirea structurii pielii, stresul oxidativ, tonusul vascular, sensibilitatea la carbohidrați rafinați, predispoziția la celulită și retenția de apă.

Testul AlopeciaGENE îți va aduce informații despre predispoziția personală la alopecie (căderea părului). Pe baza rezultatelor, vei primi toate recomandările necesare încetinirii procesului.

Pe baza rezultatelor testului pentru celulită vei primi recomandări adaptate profilului tău genetic, dietă și suplimente.

Testul genetic SymbyoGut (pentru caracterizarea microbiomului intestinal) este foarte util în scopuri preventive, dar și dacă ai fost deja diagnosticat cu anumite afecțiuni, în timpul sarcinii, alăptării, menopauzei, pentru abordarea unui plan alimentar specific și/sau a unei abordări terapeutice.

Testul genetic pentru riscul neurodegenerativ se bazează pe un screening complet al genomului și analizează toate variantele comune și rare asociate cu patologiile declinului cognitiv, cum ar fi Parkinson, Alzheimer, demență. Testul se efectuează prin secvențierea NGS și analizează 38 de gene cu informații specifice. Rezultatul va permite specialiștilor să conceapă un plan alimentar de prevenție precum și recomandări terapeutice utile în încetinirea proceselor neurodegenerative.

Alege o analiză detaliată și particularizată a genotipului tău!

Sună la 0232 920 pentru programare!

 

 

Adaugă comentariu

Pentru a putea comenta trebuie să fii autentificat.

Autentifică-te sau crează un cont nou