Articole medicale

07.03.2022

Litotriția laser: tratamentul minim invaziv al pietrelor la rinichi

Dr. Catalin Constandache

Medic primar Urologie

Litotriția laser: tratamentul minim invaziv al pietrelor la rinichi

Interviu cu Dr. Cătălin Constandache, medic primar Urologie, Arcadia

Litiaza renală (pietrele la rinichi) este o afecțiune des întâlnită, care afectează viața cotidiană și care poate fi sursa unor complicații medicale importante. Ureteroscopia retrogradă flexibilă este o metodă de tratament minim invaziv, care prezintă numeroase avantaje pentru pacient și care se realizează cu succes în Spitalul Arcadia. 

Ce este ureteroscopia și care este importanța acestei metode atunci când vorbim despre litiază renală?

Ureteroscopia este o metodă minim invazivă de endoscopie a tractului urinar înalt ce cuprinde investigarea ureterului și a căilor urinare înalte. Practic, se pătrunde, cu ajutorul unui instrument, pe cale retrogradă la nivelul ureterului și a căilor urinare înalte, unde este identificată patologia de la acest nivel și tratată cu ajutorul diferitelor metode care sunt la dispoziția noastră. Importanța acestei metode rezidă din faptul că o avem la dispoziție atunci când celelalte metode de tratament a litiazei renale au fost utilizate și nu au avut succes în fragmentarea calculilor.

Când este indicată ureteroscopia retogradă flexibilă? 

Ureteroscopia retrogradă flexibilă este indicată cel mai frecvent în tratamentul litiazei de căi urinare înalte, adică calculi situați la nivelul cavităților renale - bazinet, calice, atunci când litotriția extracorporeală nu a dat rezultatele scontate. De obicei folosim această tehnică și litotriție tip LASER în tratamentul calculilor de până la doi centimetri. Se poate utiliza această tehnică și în cazul calculilor de dimensiuni mai crescute, dar efectuarea unui număr mai mare de ședințe operatorii. Această metodă nu este utilizată doar în tratamentul litiazei renale, ci și în tratamentul tumorilor minim agresive de căi urinare superioare, tratamentul hidronefrozei congenitale asociate cu litiaza de căi urinare. 

Este important de știut că această procedură trebuie limitată la 90 de minute datorită complicațiilor care pot apărea atunci când durata este prelungită. După litotriția de tip LASER, pacientul va rămâne cu o sondă în interior care face legătura între rinichi și vezica urinară si ajuta la eliminarea fragmentelor litiazice. Această sondă va fi extrasă printr-o manevră simplă de ambulatoriu, la aproximativ șase săptămâni după intervenția chirurgicală, după un control radiologic efectuat în prealabil.

Care sunt avantajele acestei metode de tratament atunci când vorbim de litiază renală?

Această metodă poate fi folosită în scop diagnostic și terapeutic, pentru a trata una sau mai multe afecțiuni. Și aici menționez cazul în care avem un rinichi cu  hidronefroză congenitală, adică un blocaj congenital la ieșirea din rinichi asociat cu litiază secundară, iar această metodă ne pune la dispoziție posibilitatea de a trata ambele afecțiuni în aceeași ședință operatorie.

Marele avantaj al acestei proceduri este determinat de faptul că poate fi efectuată la pacienți cu afecțiuni medicale sau chirurgicale concomitente, care nu permit intervenții mai agresive. Poate fi efectuată la pacienți sub tratament anticoagulant sau antiagregant plachetar.

Care sunt principalele contraindicații ale utilizării acestei metode?

Sunt contraindicații reprezentate de septicemie, adică prezența infectiei la nivelul intregului organism. Sunt contraindicații reprezentate de prezența unor anomalii sau afecțiuni care nu permit anestezia generală. O altă contraindicație este legată de dimensiunea calculului.Nu putem aborda prin această metodă, litiazele renale de dimensiuni foarte mari, așa-numitul calcul coraliform. De asemenea, nu putem aborda prin aceasta metodă hidronefroza congenitală a cărei cauza este vasul polar inferior, deoarece incizia laser poate determina hemoragie abundentă și necesitatea unei intervenții chirurgicale urgente.

Care sunt recomandările generale pe care pacienții trebuie să le urmeze după ce au accesat această procedură? 

Pacientul trebuie să se prezinte la controale periodice la medicul urolog, pentru a identifica precoce o recidivă litiazică, astfel încât aceasta să poată fi tratată atunci când este de dimensiuni mai mici. Ca regulă generală, recomand pacienților un consum adecvat de apă. În plus, profilaxia recidivelor litiazice presupune și recoltarea unui fragment litiazic, care va fi supus unei analize, iar pe baza caracteristicilor acelui calcul putem face recomandări specifice fiecărui pacient, în funcție de tipul de litiază pe care l-a prezentat.