Articole medicale

ORL
03.10.2023

Adenoidita cronică (polipii nazali la copii)

Dr. Madalina Bobeica

Medic primar ORL

Adenoidita cronică (polipii nazali la copii)
Adenoidita cronică (polipii nazali la copii)

Adenoidita cronică, cunoscută și sub denumirea de vegetații adenoide sau, popular, „polipii copilului” este o afecțiune relativ des întâlnită la copii, aproximativ 2-7% dintre copiii cu vârste între 2 și 7 ani fiind diagnosticați cu această patologie.

Ce este de fapt adenoidita?

Această afecțiune se caracterizează prin creșterea excesivă a țesutului limfatic din partea din spate a nasului și a gâtului, ca urmare a infecțiilor repetate de tract respirator superior (rinofaringite virale sau bacteriene, amigdalită), a alergiilor sau sensibilității la anumite substanțe (praf, polen, mucegai, păr de animale, chimicale) sau ca urmare a refluxului gastroesofagian.

Simptomele adenoiditei cronice

Pacienții cu adenoidită cronică vin în cabinetul ORL prezentând simptome precum:

  • obstrucție nazală persistentă;
  • respirație orală, zgomotoasă;
  • sforăit, somn neliniștit și chiar apnee în somn (pauze în respirație);
  • otite repetate, uneori cu colecții de lichid retrotimpanic care scad auzul copilului;
  • rinoree posterioară, care duce la laringită și traheite repetate;
  • cearcăne, modificări ale scheletului facial întrucât respirația prelungită pe gură poate duce la modificări ale maxilarului, palatului dur;
  • întârziere în dezvoltarea limbajului, voce nazonată;
  • gură și buze uscate;
  • mărirea ganglionilor limfatici laterocervicali.

Diagnosticul și tratamentul adenoiditei cronice

Diagnosticul de adenoidită cronică se pune prin examen clinic ORL însoțit de fibroscopie nazală, tehnică endoscopică utilizată pentru a vizualiza rinofaringele, orificiile choanale și pentru a stabili gradul de obstrucție în vederea recomandării conduitei terapeutice adecvate.

Tratamentul poate fi:

  • medicamentos, constând în toaleta foselor nazale, dezinfectante și vasoconstrictoare locale, antiinflamatorii și uneori antibiotic, antialergice;
  • chirurgical, apelându-se la adenoidectomie atunci când gradul de obstrucție este peste 50% sau complicațiile asociate o impun.

Există mai multe variante chirurgicale ale adenoidectomiei: clasică sau endoscopică, prin radiofrecvență, laser sau ultima noutate în domeniu – coblația, tehnică ce presupune disocierea („topirea”) țesutului moale afectat în mod fiziologic, non-termic, fără lezarea țesuturilor învecinate. Printre avantajele coblației se numară recuperare rapidă, lipsa durerii, riscul minim de sângerare și reintegrarea precoce în colectivitate.


Imaginea 1. Aspect clinic înainte și după adenoidectomia prin coblație

Adenoidectomia se efectuează în siguranță în Spitalul Arcadia cu ajutorul coblației, sub control endoscopic. Pentru a programa o consultație în vederea unei evaluări ORL, aveți la dispoziție numărul de telefon 0232 920, Call Center Arcadia.