Articole medicale

22.12.2023

Afecțiune rară, tratată chirurgical în Spitalul Arcadia: actinomicoza peritoneală

Dr. Dragos Iulian Chichirau

Medic specialist Chirurgie generală

Afecțiune rară, tratată chirurgical în Spitalul Arcadia: actinomicoza peritoneală

Un pacient în vârstă de 55 de ani, cu istoric medical de hipertensiune arterială și diabet zaharat, s-a prezentat la Spitalul Multidisciplinar Arcadia cu sindrom dureros abdominal, însoțit de o deformare voluminoasă a hemiabdomenului stâng, la care asocia frisoane și febră ce evolua de aproximativ 2 săptămâni. Pacientul a tolerat durerea, însă era îngrijorat de mărirea abdomenului și de suspiciunea de cancer din cadrul unui consult realizat anterior.

Pacientul a fost îndrumat spre Serviciul de Imagistică Arcadia, unde a fost efectuată o computer tomografie abdomino-pelvină cu substanță de contrast, la care a fost descoperită o colecție lichidiană gigantă intraperitoneală (în abdomen), de 85 mm/60 mm/50 mm. Acest abces avea și o colecție accesorie dezvoltată în musculatura abdomenului, de 140 mm/80 mm/50 mm, care încorpora și o parte din intestinul subțire, colonul transvers și marele epiplon.
Pacientul s-a internat în regim de urgență în vederea derulării tratamentului chirurgical. La explorarea intraoperatorie s-a obiectivat o formațiune pseudotumorală de mare epiplon care invada peritoneul parietal și mușchiul drept abdominal. În cursul intervenției chirurgicale a fost îndepărtat țesutul necrozat și au fost drenate abcesul peritoneal și abcesul din teaca musculară. Intervenția a avut un grad ridicat de dificultate și a durat o oră jumătate. Pacientul a rămas internat 5 zile, timp în care evoluția a fost favorabilă. După externare, s-a prezentat la controlul postoperator.

În urma examenului anatomopatologic, pacientul a fost diagnosticat cu o afecțiune rară care se numește actinomicoză peritoneală. Până în prezent, există puține cazuri de actinomicoză peritoneală la bărbat descrise în serviciile de chirurgie mari din România.
Actinomicoza este o infecție bacteriană cronică supurativă cauzată de o bacterie din familia Actinomyces, care este întâlnită în mod normal în cavitatea bucală, tractul digestiv, tractul urinar, bronhii şi aparatul genital feminin.
Actinomicoza peritoneală (abdominală) poate apărea când este lezată bariera mucoasă, în urma unor procese inflamatorii abdominale, perforații gastrointestinale, neoplazii, prezența de corpi străini la nivelul tractului genito-urinar (ex. dispozitiv intrauterin). Afecțiunea debutează cu formarea unui abces cu perete gros, care evoluează lent, în săptămâni sau ani, spre abcese multiple și fistule care pot afecta organe poziționate la distanță de abcesul primar.
Manifestările actinomicozei abdominale sunt nespecifice: febră persistentă, tulburări de tranzit, durere abdominală, greață, vărsături, scădere ponderală. Diagnosticul diferențial este dificil întrucât nu există nicio investigație care să indice clar această afecțiune, examenul anatomopatologic fiind cel care pune diagnosticul de certitudine.

Pacientul a rememorat consumul de pește cu aproximativ 2 săptămâni înainte de debutul simptomelor, simțind la momentul respectiv că a înghițit un os. În acest context, există posibilitatea ca osul să îi fi perforat intestinul, bacteria fiind astfel eliberată din intestin în abdomen.
Din cauza evoluției spre abcese multiple, afecțiunea prezintă riscul de recidivă. Ca vindecarea să fie completă, după intervenția chirurgicală medicul infecționist prescrie un tratament suplimentar cu obiectivul distrugerii complete a bacteriei din abdomen. Tratamentul este de lungă durată, variază între 4 săptămâni și 12 luni. Pacientului în cauză i-a fost recomandat tratamentul cu penicilină timp de 6 luni. După terminarea urmăririi de către medicul infecționist, pacientul va reveni la Chirurgie generală pentru efectuarea unei computer tomografii.

Pentru programarea unei consultații de Chirurgie generală, pacienții au la dispoziție numărul de telefon 0232 920, Call Center Arcadia.