Articole medicale

14.03.2023

Biodermogenesi, tehnologie inovatoare pentru tratarea vergeturilor, cicatricilor și celulitei

Biodermogenesi, tehnologie inovatoare pentru tratarea vergeturilor, cicatricilor și celulitei

Biodermogenesi este un tratament estetic non-invaziv pentru regenerarea pielii, bazat pe sinergia dintre câmpul electromagnetic, vacuum și electrostimulare. Rolul său este de a îmbunătăți aspectul cicatricilor, arsurilor, vergeturilor, celulitei precum și îmbunătățirea aspectului pielii îmbătrânite.
Prin dispozitivul său Bi-One 2.0, contribuie la tratarea imperfecțiunilor pielii și favorizează remodelarea siluetei. Studiile clinice au demonstrat că Biodermogenesi sporește calitatea, cantitatea fibrelor de colagen, elastină de tip III și regenerează pielea la nivel celular.

Tehnologia Biodermogenesi

Biodermogenesi folosește energia electromagnetică de înaltă putere împreună cu electrostimularea și puterea vacuumului pentru a facilita regenerarea pielii. Tehnologia inovatoare pătrunde în substratul dermic și livrează energie focalizată pe zonele țintă. Se manifestă prin contractarea parțială a mușchilor.
Câmpul electromagnetic reactivează pomparea sodiului și potasiului prin membrane și eficientizează procesul de hrănire și detoxificare celulară. Acțiunea vacuumului de intensitate variabilă îmbunătățește vascularizarea țesutului și crește aportul de oxigen și nutrienți. În același timp, acesta îmbunătățește drenajul limfatic. Rezultatul final vizează ameliorarea fibrozei și inflamației.
Tratamentul cu Biodermogenesi declanșează progresiv două beneficii importante: remodelarea corporală și îmbunătățirea aspectului pielii. Procedura se poate personaliza, datorită funcției sale de reglare a intensității energiei livrate.

Avantajele tehnologiei Biodermogenesi

  • Rezultate eficiente în peste 95% din cazurile tratate;
  • Fără efecte secundare;
  • Fără timp de recuperare;
  • Fără limitarea stilului de viață al pacienților;
  • Fără limitarea expunerii la soare.

Beneficiile susținute de cercetări medicale și oferite de tratamentul Biodermogenesi

  • Nu produce durere;
  • Tratează vergeturile (generate de sarcină sau fluctuațiile în greutate);
  • Regenerează 100% vergeturile;
  • Ameliorează cicatricile post-chirurgicale, hipertrofice și cheloide;
  • Îmbunătățește aspectul arsurilor;
  • Remediază celulita;
  • Remodelează sânii și fesele;
  • Crește fermitatea și elasticitatea pielii;
  • Reduce fibroza și discolorația;
  • Este compatibil cu toate tipurile de piele;
  • Sporește oxigenarea la nivel celular;
  • Regenerează structura deteriorată a pielii.

Cele mai frecvente tratamente cu Biodermogenesi și avantajele lor

Vergeturi (abdomen, fese, brațe)

  • Eficient pentru orice tip de vergeturi;
  • În medie, 83.6% din cazuri prezintă îmbunătățiri în aspect și textură;
  • S-a dovedit că rezultatele sunt stabile după aproximativ 5 ani.

Anti-aging (față, gât, decolteu)

  • Sporește hidratarea pielii cu 37%;
  • Reduce excesul de sebum;
  • Înmulțește fibrele de colagen și elastină de tip III;
  • Echilibrează pH-ul;
  • Reduce ridurile, porii dilatați.

Contraindicații tratament Biodermogenesi

  • Sarcină și alăptare;
  • Proliferare suspectă de celule;
  • Infecție activă în zona tratată;
  • Implant permanent în zona tratată;
  • Acnee activă;
  • Antecedente personale de orice tip de cancer, inclusiv cel cutanat la un interval mai mic de 5 ani;
  • Retinoizi sistemici cu 6 luni înainte de procedură;
  • Implant electric activ în orice zonă a corpului, cum ar fi pacemaker;
  • Administrarea de antiinflamatoare non-steroidiene (AINS) cu o săptămână înainte de procedură.

Biodermogenesi: frecvența tratamentelor și rutină post-procedură

Numărul de ședințe cu tehnologia Biodermogenesi depinde de natura afecțiunii pielii și de suprafața zonei de tratament. Obiectivele ședințelor se stabilesc la prima discuție cu medicul specialist. În general, tratamentele necesită aproximativ 6 – 8 ședințe pentru beneficii optime.
Se vor observa îmbunătățiri minore în zona tratată după aproximativ 2 zile post-tratament, deoarece colagenul și elastina vor începe să se multiplice. Rezultatele spectaculoase și de lungă durată vor începe să apară după 3 luni. Efectele tratamentelor anti-aging se mențin în timp, mai ales atunci când pacientul optează pentru tratamente de întreținere la intervale regulate. Unele îmbunătățiri au rezultate permanente.
Biodermogenesi este un tratament blând, eficient, care nu necesită indicații semnificative de îngrijire ulterioară. Pacientul poate urma rutina obișnuită de îngrijire a pielii și specifică activităților zilnice. Deși Biodermogenesi este o procedură cu risc extrem de scăzut, ea trebuie efectuată întotdeauna de un medic specialist, precum toate celelalte tratamente estetice.
La Arcadia Medical Beauty, îți este alături o echipă de experți în frumusețe, medici și terapeuți care respectă cu strictețe toți pașii necesari efectuării unui tratament sigur și eficient.

Descoperă ofertele Arcadia Medical Beauty pentru sănătatea și frumusețea ta aici.

Pentru programare, aveți la dispoziție numărul 0758.100.700, Call Center Arcadia Medical Beauty.