Articole medicale

28.11.2017

Căldură sufletească și teatru de păpuși pentru copiii din Tg. Frumos

Inocența copiilor și dorința de afecțiune au îmbrățișat inimile voluntarilor Arcadia, care le-au citit povești și împreună au pus în scenă piesele pentru teatrul de păpuși.

Sâmbătă, 25 noiembrie, i-am vizitat pentru prima dată pe o parte dintre copiii de la Centrul Educațional din Tg. Frumos, în cadrul proiectului pe care Arcadia îl dezvoltă în parteneriat cu Fundația Bethany; pentru a preîntâmpina abandonul școlar a 40 de copii și pentru a oferi sprijin în efectuarea temelor, a meditațiilor, a activităților de învățare non-formală precum și o masă gratuită la prânz.

Entuziasmul și bucuria lor ne-au încărcat cu energii pozitive încă din primele momente; în care i-am descoperit cuminți și curioși, așezați pe scaune și dornici să afle ce surprize le-am pregătit. Cei 4 voluntari Arcadia au interpretat o parte din rolurile personajelor din povești precum “Cei trei purceluși” sau “Capra cu trei iezi”, dezvăluind copiilor învățămintele acestora. La rândul lor, micuții au interpretat cu ajutorul păpușilor, povestea “Fata babei și fata moșneagului”.

Doamna dr. Ioana Luca, medic specialist Endocrinologie, a fost unul dintre voluntarii Arcadia care a avut plăcerea să le citească povești copiilor și să le fie alături preț de câteva ore. Suplimentar, dumneaei a discutat și cu mamele micuților despre provocările profesiei de părinte: “A fost o experiență care, cu siguranță, ne-a îmbogățit sufletește pe noi și, sperăm și pe micii noștri parteneri de joacă. Dar e doar o picătură de zâmbet într-o mare de izolare și prejudecăți.

S-au lecturat povești și s-au jucat piese de teatru de păpuși mai mult de 2 ore, perioadă în care am descoperit privirile curioase ale copiilor, zâmbete vesele dar și abilitățile de improvizație și cele de memorare.

Aurelia Arhip, registrator medical, a participat cu entuziasm la această acțiune și a rămas impresionată: „Întâlnirea cu acești copii minunați a fost emoționantă dar și plină de energie pozitivă. Se spune că ochii sunt oglinda sufletului. Aveau multe de spus doar din priviri!”.

Printre copiii prezenți s-a numărat și Bianca, o fetiță care a împlinit 7 anișori pe 25 noiembrie. Momentul în care sala plină i-a cântat “La mulți ani”, va fi probabil una dintre cele mai frumoase amintiri de la această vârstă; iar cuvintele nu pot descrie bucuria tinerei domnișoare.

Legătura specială cu copiii a fost experimentată și de către Otilia Hociung, consultant medical senior, care a trăit cu intensitate momentele în compania celor mici: “A fost o călătorie în lumea poveștilor, a copilăriei, a inocenței, a bucuriei ce vine din lucruri mărunte...am întâlnit copii minunați, copii ce știu să se bucure de o simplă îmbrătișare.” Una dintre cele mai emoționante clipe a fost la final, când o fetiță a rămas ultima în sală pentru a o îmbrățișa cu căldură pe Otilia pentru că “așa a simțit ea”.

Liliana Croitor, specialist resurse umane, a completat echipa de voluntari Arcadia și a rememorat amintirile copilăriei: “Am cunoscut copii simpli, curioși, isteți, creativi, dornici de a învăța mai mult și să-și facă prieteni noi. M-am bucurat alături de ei și pentru 2 ore mi-am amintit poveștile copilăriei. Mulțumirea mea am regăsit-o pe chipurile lor cu zâmbete sincere”.

Voluntarii Arcadia au adus cu ei și surprize pentru cei 23 de copii: jocuri, cărți și dulciuri pe care le-au distribuit la finalul spectacolului de teatru. Momentele vesele, pline de vitalitate, au completat buna-dispoziție pe care ne-au oferit-o cei mici.