Articole medicale

29.11.2023

Criza genitală a nou-născutului

Dr. Cristina-Maria Ciurariu

Medic specialist Neonatologie

Criza genitală a nou-născutului
Criza genitală a nou-născutului

Criza genitală a nou-născutului, denumită și criză hormonală a nou-născutului, este o afecțiune care se manifestă atât la fetițe, cât și la băieței. Aceasta apare în jurul vârstei de 3 zile la nivelul organelor genitale și al țesutului mamar, fiind datorată hormonilor materni ce s-au transmis la nou-născut în timpul sarcinii.

Cum se manifestă criza genitală a nou-născutului?

La fetițe, criza genitală se manifestă prin scurgeri vaginale albicioase cu sau fără striuri de sânge (asemănătoare cu o falsă menstruație), ce se pot însoți sau nu de edemațierea (umflarea) țesutului mamar. În unele cazuri, prin stoarcerea mameloanelor, se poate secreta un lichid gălbui asemănător colostrului. Stoarcerea este interzisă pentru că pot apărea local leziuni ce se pot suprainfecta.
La băieței, criza genitală se poate manifesta prin creșterea în volum a organelor genitale și, la fel ca la fetițe, prin edemațierea țesutului mamar.
Atât la fetițe, cât și la băieței poate apărea și milium facial pe aripile nazale și bărbie (glande sebacee hipertrofiate).

Cum gestionăm criza genitală a nou-născutului?

În situația în care apare criza genitală la nou-născut este important ca părinții să se informeze corect de la medicul specialist despre această situație particulară a adaptării nou-născutului. Criza genitală nu trebuie să sperie noii părinți, însă este important de știut că pot apărea complicații dacă afecțiunea nu este gestionată corect (de exemplu, mastita nou-născutului apărută după stoarcerea țesutului mamar).
Nu există tratament pentru criza genitală și nici nu este necesar. O igienă corespunzătoare și o informare corectă a părinților sunt importante, simptomele trecând de la sine în câteva săptămâni. Igiena în criza genitală se face ca de obicei: se folosește apă caldă simplă cu sau fără săpun delicat ori de câte ori este necesar pe zi.

Pentru programări, părinții au la dispoziție numărul de telefon 0232 920, Call Center Arcadia.