Articole medicale

21.03.2012

Despre performanță, vocație și împăcarea cu sine

Prof. Dr. Dragos Negru

Medic primar Radiologie și Imagistică Medicală

Despre performanță, vocație și împăcarea cu sine

Biroul profesorului Dragoș Negru, la Centrul de Imagistică Medicală Arcadia, este simplu, luminos, ordonat. Aerul său primitor se simte imediat, însă vizitatorul nu înțelege de la început de unde vine sentimentul acesta de tihnă: poate din nuanța deschisă a mobilierului, din ospitalitatea însăși a gazdei, ori poate din liniștea calmă din jur, din sentimentul că mecanismul complicat al clinicii de imagistică funcționează lin și eficient, aparent fără efort, în cabinetele învecinate.

În rafturile bibliotecii stau cuminți, împăcându-se cu grație, lucrări de specialitate, câteva romane și albume de artă, câteva icoane, mai multe fotografii. Pe o poliță în perete sunt expuse, fără o ordine anume, lucrări de artă, obiecte decorative dintre cele mai diverse și o mulțime de diplome. Par să povestească celui care le privește despre momente importante din viața proprietarului lor. Printre ele, tăcut și foarte atent, stă înrămat un Jurământ al lui Hipocrate, scris în engleză, luxos, pe papirus. Veghează? Supraveghează? Sentimentul meu e că se află în locul cel mai bun și cel mai legitim – în cabinetul unui medic cu vocație.


1. Domnule profesor, de ce v-ați aventurat în medicina privată? În toiul unei cariere impresionante, construită în relație cu sistemul public de sănătate și cu prestigioasa Universitate de Medicină din Iași, ați ales să canalizați o parte însemnată a energiei, experienței și viziunii dvs. către domeniul privat, investind alături de familia Fiterman și contribuind la „nașterea” Arcadia Medical Center - Centrul de Imagistică, pe care îl și conduceți...

Radiologia și Imagistica Medicală reprezintă o ramură a medicinii extrem de scumpă, din cauza costurilor aparaturii: mă refer aici atât la achiziție, cât și la mentenanță. Destul de târziu am înțeles că statul nu poate sau nu vrea să investească în aparatură de ultimă generație. Mi-am dorit foarte mult să pot oferi pacienților noștri acces la cele mai noi tehnici ce au revoluționat diagnosticul și care implicit au dat o altă șansă vieții. În anul 2007 am întâlnit în familia Fiterman un partener extraordinar și așa am construit Arcadia Medical – Centrul de Imagistică. Mulțumesc Dan, Raluca, Saul, Patricia, Mara. Visul meu s-a împlinit.

2. Cum ați descrie lumea Arcadia, în doar câteva cuvinte, unei persoane care nu o cunoaște?

În istoria medievală, Arcadia era considerată un paradis. Aș invita pe oricine să viziteze Arcadia – Centrul de Imagistică, spunându-i: „vino să vezi o combinație fericită de ambient cald, primitor și funcțional, aparatură de ultimă generație, solicitudine și promptitudine și, mai ales, o echipă de profesioniști. Vino să vezi un loc unde deja au fost diagnosticați peste 37.000 de pacienți, în cei aproape trei ani de existență.”

3. În cariera dvs. ați îndeplinit, în mai multe rânduri, roluri manageriale, fie ca președinte al Societății de Radiologie şi Imagistică Medicală din România, fie în calitate de coordonator al Centrului de Imagistică Arcadia. Ce înseamnă a face management medical performant? Ce fel de șef sunteți?

Unul dintre profesorii mei îmi spunea mereu: „fă totul în primul rând cu respect față de tine”. Cred că de aici începe un management medical performant – respect pentru tine, colaboratori și pacienți. Trebuie să-ți stabilești prioritățile și să le respecți. Trebuie să te gândești că tu sau cineva din familie poate fi pacient în acea clinică. Trebuie mereu să înveți, să te adaptezi și – nu în ultimul rând – să-ți planifici în cele mai mici amănunte fiecare acțiune. Țin extrem de mult la fiecare om din echipa mea, merg întotdeauna pe încredere și, de aceea, cred că sunt un șef rezonabil, cu calitățile și defectele oricărui om normal.

4. Ce îi trebuie sistemului românesc de sănătate pentru a fi performant și aliniat vremurilor?

În primul rând, onestitate. Apoi bani și conducători cu viziune.

5. Dacă tot am vorbit despre cariera de până acum și despre faptul că ați adunat deja realizări cât pentru o viață, deși sunteți – ca vârstă – abia pe la jumătatea drumului profesional, trebuie să vă întreb și despre cum arată bilanțurile pe care vi le faceți singur. Ce înseamnă pentru dvs. reușita în profesie? Dar în viață?

Dacă am pus diagnosticul corect unui pacient, înseamnă că am reușit. Dacă părinții și soția mea îmi zâmbesc, înseamnă că am reușit. Dacă echipa mea e mulțumită, înseamnă că am reușit.
 

Profesorul Dragoș Negru este un cozeur desăvârșit. Are vorba uneori condimentată, însă de cele mai multe ori e limpede și lucioasă ca un ciob de sticlă transparent în lumina soarelui. A acceptat provocarea mea la reflecție și cele câteva teme pe care i le-am propus, deschizând puțin ușa către lumea sa interioară și lăsându-ne să vedem ce gânduri se ascund acolo.

Profesorul Dragoș Negru...

... despre a fi medic
Inițial a fost o dulce și subtilă manipulare din partea mamei mele, așa încât la sfârșitul clasei a VII-a știam cu certitudine că „am să mă fac doctor”. Facultatea, în cea mai cruntă perioadă a epocii Ceaușescu (1983-1989), a însemnat o acumulare masivă de cunoștințe medicale. La două luni după ce am intrat, prin concurs, preparator la disciplina Radiologie a UMF Iași și am pus diagnosticul corect de cancer gastric, la un pacient explorat în totalitate de mine, a apărut pasiunea. Astăzi cred cu tărie că Medicina este mult mai mult decât o meserie printre atâtea altele: este o stare de spirit, este pasiune, dăruire, este o artă.

... despre familie
Nu am inventat eu roata și de aceea cred că familia este poate cel mai important lucru din viața noastră: aici ne primim educația, aici ne desăvârșim devenirea și familia ne stă mereu aproape. Prietenii ne mai părăsesc, familia niciodată

... despre boală
În zilele noastre, boala trebuie privită pragmatic – trebuie să o prevenim, să o depistăm, să o tratăm și poate chiar să o vindecăm. Mi-aș dori enorm ca omenirea să investească mult mai mult pentru a cunoaște mai bine bolile și a dezvolta terapiile aferente.

... despre viață și moarte
Îmi place extraordinar de mult viața și mi-e frică de moarte.

... despre succes
În meseria noastră, succesul îți dă o stare de beatitudine. E minunat să ai succes, trebuie să muncești până la epuizare pentru el și cu siguranță este efemer.

... despre fericire
Un bun prieten de-al meu, aflat într-un voiaj la mare depărtare de țară, l-a întrebat pe șoferul de taxi dacă este fericit. Răspunsul acelui om simplu mă bântuie mereu: „voi fi fericit atunci când mă voi împăca cu mine însumi”.

Prof. Univ. Dr. Dragoș Negru – Fișă biografică, pe scurt

  •  Medic primar Radiodiagnostic, doctor în Medicină
  •  Profesor universitar, Șef Catedră, coordonator rezidenţiat disciplina Radiologie – Imagistică Medicală, Facultatea de Medicină, UMF „Gr.T.Popa”, Iași
  •  Membru în comisia de Radiologie-Imagistică şi Medicină Nucleară a Ministerului Sănătăţii, Membru al Senatului UMF „Gr.T.Popa” Iaşi
  •  Şef Clinica Radiologie – Imagistică Medicală „Prof.Dr.Gh.Chişleag”, Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţe „Sf.Spiridon” Iaşi
  •  Preşedinte al Societăţii de Radiologie şi Imagistică Medicală din România și secretar general al Grupului de Imagistică Secțională din cadrul societății
  • Director General Arcadia Medical Center – Clinica de Imagistică
  • Director General al Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţe „Sf.Spiridon” Iaşi, între anii 2004 - 2006
  • Prorector al UMF „Gr.T.Popa”, între anii 2006 - 2008
  • 7 cărți de specialitate publicate, ca autor sau co-autor;
  • autor sau co-autor a peste 210 lucrări științifice, dintre care 42 au fost prezentate la congrese internaționale și publicate în volumele de rezumate;
  • participant la peste 21 de congrese naționale și 22 de congrese internaționale;
  • a introdus 5 tehnici noi de radiologie – imagistică în practica medicală la Iași.

 

Powered by Froala Editor