Articole medicale

12.03.2014

Embolizarea fibromului uterin

Dr. Mihai jr. Creteanu

Medic primar Radiologie și Imagistică Medicală

Embolizarea fibromului uterin

Ce este embolizarea uterină?
Leiomiomul uterin (fibromul uterin) este o tumoră non-canceroasă (benignă) ce se dezvoltă din stratul muscular al peretelui uterului. Localizarea, numărul și mărimea fibroamelor variază de la o femeie la alta. În general, este posibilă vizualizarea a 1-3 noduli cu dimensiuni ce variază între 10-150 mm.

Embolizarea fibroamelor uterine este o metodă recentă (se practică de peste 10 ani), minim invazivă, non-chirurgicală, de terapie a fibroamelor uterine. Ea constă în înfundarea (blocarea) arterelor uterine, vasele de sânge ce alimentează fibroamele. Ca urmare, se produce devascularizarea și resorbția acestor fibroame, uterul revine la dimensiuni normale iar simptomatologia dispare.
În prezent, se apreciază că peste 200.000 de femei au beneficiat de această tehnică în întreaga lume. În Statele Unite se fac 15.000 embolizări anual. Din anul 2008, Societatea Americană de Ginecologie a inclus embolizarea în linia I (de primă intenție) în terapia fibroamelor.

Cine poate beneficia de această intervenție?
Pentru orice metodă terapeutică, există o serie de indicații și contraindicații. În principiu, orice fibrom uterin, unic sau multiplu, indiferent de dimensiuni, poate fi tratat prin embolizare. Excepție fac fibroamele subseroase pediculate. Prezența unei infecții pelvine active sau alergia la iod sunt alte contraindicații.

Principalele beneficiare ale acestei metode terapeutice sunt:

  • femeile tinere cu fibromatoză uterină simptomatică și care doresc să aibă copii;
  • femeile aflate în apropierea menopauzei, cu fibroame unice sau multiple simptomatice;
  •  indiferent de vârstă, pacientele care doresc un tratament conservator, minim invaziv, care nu necesită anestezie generală sau transfuzii sangvine.

Cine hotărăște tipul de intervenție?
Dacă în urma consultului ginecologic și a examenelor imagistice (ecografie și/sau rezonanță magnetică), ați fost diagnosticată cu fibrom uterin, medicul dumneavoastră ginecolog este dator să vă explice care sunt opțiunile de tratament existente (histerectomie, miomectomie segmentară, terapie hormonală sau embolizare), să vă prezinte avantajele și dezavantajele fiecărei metode.

Alegerea modalității terapeutice trebuie să țină seama în principal de dorințele dumneavoastră privind integritatea anatomică, riscurile operatorii imediate sau pe termen lung, posibilitatea de a mai avea copii, calitatea vieții după tratament.

Cine efectuează intervenția?
Spre deosebire de celelalte metode terapeutice, efectuate de medicul ginecolog, embolizarea uterină este efectuată de medicul radiolog specializat în tehnici de radiologie intervențională. Acesta este persoana cea mai familiarizată cu tehnica de cateterizare supraselectivă și embolizare arterială.

Este dureros?
Anestezia locală la locul de puncție (în plica cotului) se face cu xilină. Aceasta provoacă o senzație de caldură locală care durează 10-20 de secunde. Toate manevrele de cateterizare sunt nedureroase, pacienta nu va simți nimic. La injectarea de substanță de contrast apare o senzație de căldură în abdomen care durează foarte puțin (5 secunde). Embolizarea arterelor uterine este o manevră care poate deveni dureroasă, timp de câteva ore după intervenție. Intensitatea durerii diferă însă mult de la o pacientă la alta, putând varia de la o ușoară jenă până la crampe abdominale destul de intense. În astfel de cazuri se administrează medicație analgezică. Pentru confortul pacientei, se pot administra substanțe analgezice de la începutul intervenției. Durerea post-embolizare este o manifestare normală, cu o durată de câteva ore, dar care poate fi combătută eficient prin medicație adecvată.

Cât durează intervenția?
Situația fiecarei paciente este diferită și nu este întotdeauna ușor de prezis cât de complexă sau cât de simplă va fi procedura. În general, durata unei embolizări variază între o jumătate de oră și o oră.

Embolizarea uterină este o procedură minim invazivă și sigură dar care, ca orice tratament medical, are și unele riscuri și posibile complicații. Cea mai frecventă complicație este durerea ce apare postembolizare. Este o evoluție normală a intervenției și este combătută cu medicamente analgezice. O alta complicație este formarea unui mic hematom la locul de puncție. Acesta nu necesită nici un tratament. Poate să apară febra după intervenție, din cauza procesului de degenerare a fibromului ischemiat. Medicația analgezică și antiinflamatoare administrată pentru controlul durerii este suficientă și pentru controlul temperaturii. Timp de câteva săptămâni după embolizare este posibil să mai existe unele sângerări vaginale, eventual însoțite de eliminarea spontană a unor fragmente de fibrom.

Care este rezultatul acestei metode terapeutice?
În urma embolizării uterine sângerările uterine (principala acuză a pacientelor) încetează imediat. Ciclurile menstruale nu vor mai fi abundente și nu mai există sângerări între menstruații. Celelalte simptome (senzație de presiune în abdomen, urinatul frecvent) vor dispărea în timp odată cu scăderea în dimensiuni a nodulilor fibromatoși.

Despre radiologia intervențională
Radiologia intervențională este o subspecialitate de radiologie care utilizează imaginea ghidată obținută cu ajutorul razelor X pentru efectuarea de proceduri minim-invazive, în scop de diagnostic și tratament pentru numeroase boli ale diverselor sisteme de organe.

Conceptul din spatele radiologiei intervenționale este acela de a diagnostica și trata pacienții cu cele mai puțin invazive tehnici disponibile în prezent, având ca obiectiv reducerea riscurilor pentru pacient și îmbunătățirea rezultatelor din domeniul sănătății.

Moderne, sigure și elegante, eficiente și confortabile pentru pacient, permițând o recuperare rapidă și o perioadă scurtă de spitalizare, procedurile de radiologie intervențională câștigă teren și în România, fiind indicațiile terapeutice de primă intenție în numeroase afecțiuni. Dezvoltarea acestui domeniu medical în cadrul rețelei Arcadia vine să completeze în mod firesc activitatea de diagnostic și tratament de până acum și reprezintă o nouă șansă pentru pacienți, primii beneficiari ai noilor proceduri de radiologie intervențională la Arcadia fiind pacientele diagnosticate cu fibrom uterin.

 
Denumire investigaţiePreţ/lei
Embolizare fibrom uterin4.770

Informaţii şi programări: 0232 920

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 
 

Powered by Froala Editor