Odată cu înaintarea în vârstă, organismul trece prin schimbări naturale care pot influența starea generală de sănătate, mobilitatea și nivelul de autonomie al unei persoane. În același timp, multe persoane vârstnice se confruntă cu mai multe afecțiuni cronice, adesea de natură cardiovasculară, neurologică sau metabolică, care necesită monitorizare medicală atentă și îngrijire adaptată.
Pentru familie, aceste schimbări devin vizibile în activitățile de zi cu zi, iar întrebarea firească este cum poate fi menținută o viață cât mai liniștită, sigură și demnă pentru cei dragi.
În astfel de situații, îngrijirea geriatrică are un rol esențial. Scopul acesteia nu este doar gestionarea afecțiunilor, ci menținerea confortului, a calității vieții și a demnității pacientului vârstnic.
O abordare holistică pentru sănătatea pacienților vârstnici
La Spitalul de Recuperare Medicală Arcadia, îngrijirea persoanelor vârstnice este construită în jurul nevoilor reale ale fiecărui pacient. Procesul începe cu o evaluare medicală complexă, care permite echipei să înțeleagă starea de sănătate, nivelul de autonomie și riscurile asociate, pentru a stabili un plan de îngrijire personalizat.
Pacientul este preluat de un medic coordonator de caz, care îi urmărește zilnic evoluția și rămâne în dialog permanent cu familia. Planul de îngrijire este stabilit împreună cu o echipă multidisciplinară cu experiență în geriatrie, formată din medici specialiști, asistenți medicali, fizioterapeuți, psihologi, nutriționiști, care colaborează pentru a oferi suport medical, monitorizare și programe terapeutice personalizate.
Îngrijire și terapii personalizate
Îngrijirea poate include monitorizarea stării de sănătate, administrarea tratamentelor, sprijin în activitățile zilnice, prevenirea complicațiilor și susținerea funcțiilor cognitive și emoționale.
Pentru pacienții cu potențial de recuperare, tehnologia avansată din Centrul de excelență în terapii recuperatorii și reeducare funcțională contribuie la eficientizarea rezultatelor medicale prin îmbunătățirea mobilității, a echilibrului și a capacității de efort. Planul terapeutic personalizat poate cuprinde recuperare asistată non-robotizată, reeducare și stimulare funcțională, fizioterapie, izokinezie, activități ocupaționale și sisteme moderne de realitate virtuală.
Pentru pacienții aflați într-o stare mai fragilă, inclusiv pacienți cu patologii oncologice, îngrijirea se concentrează pe monitorizarea atentă a stării de sănătate, prevenirea complicațiilor și menținerea confortului.
În funcție de necesități, pot fi integrate și terapii complementare sau intervenții suplimentare, menite să susțină recuperarea, echilibrul emoțional și starea generală de bine a pacientului. Pe durata spitalizării, pacienții beneficiază de asistență medicală 24/7, materiale sanitare și produse de îngrijire personală, precum și de un mediu terapeutic care susține îngrijirea pacientului.
Când este recomandată internarea într-un centru specializat ?
Internarea într-un centru cu experiență în geriatrie devine utilă atunci când pacientul are nevoie de supraveghere medicală constantă sau de îngrijire complexă, în situații precum:
- recuperare dificilă după o spitalizare sau un episod medical acut;
- mobilitate redusă sau dificultăți în activitățile zilnice;
- episoade de cădere sau risc crescut de cădere;
- prezența mai multor afecțiuni cronice ce necesită management coordonat;
- necesitatea unei perioade de monitorizare și îngrijire continua;
- recomandarea unor intervenții terapeutice pentru menținerea autonomiei ;
Pentru familie, internarea într-un astfel de centru înseamnă siguranța că persoana dragă primește îngrijirea de care are nevoie.
Beneficiile îngrijirii pacienților vârstnici în Spitalul de Recuperare Medicală Arcadia
Pacienții vârstnici beneficiază de o abordare completă, orientată spre confort, siguranță și calitatea vieții. Printre principalele beneficii se numără:
- evaluare medicală complexă și plan de îngrijire personalizat;
- monitorizare atentă pe durata spitalizării;
- programe terapeutice personalizate;
- suport psihologic pentru menținerea echilibrului emoțional;
- nutriție personalizată, adaptată nevoilor specifice;
- dialog constant cu familia și cu medicul curant;
- echipă multidisciplinară cu experiență în geriatrie.
- asistență medicală continuă, 24/7;
- medicație specifică și materiale de îngrijire și igienă personală, asigurate pe perioada spitalizării.
Un mediu sigur, liniștit și orientat spre starea de bine
Confortul și siguranța sunt esențiale pentru pacienții vârstnici. La Spitalul de Recuperare Medicală Arcadia, pacienții beneficiază de:
- rezerve confortabile, spațioase și luminoase, dotate cu sisteme moderne de supraveghere medicală (nurse call);
- un mediu calm și sigur, esențial pentru recuperare și pentru menținerea stării de bine;
- parc terapeutic cu spații verzi generoase, care oferă oportunități de relaxare, socializare și conectare cu natura.
Prin această abordare integrată, pacienții vârstnici beneficiază de îngrijire atentă, monitorizare medicală și sprijin constant, într-un mediu sigur și confortabil, care pune pe primul loc demnitatea, confortul și calitatea vieții.
Dacă un părinte sau un membru al familiei are nevoie de îngrijire medicală specializată sau de monitorizare atentă a stării de sănătate, o evaluare medicală poate fi primul pas către stabilirea unui plan de îngrijire adaptat nevoilor sale.
Pentru informații și programări, sună la numărul de telefon 0232 920, Call Center Arcadia.