Articole medicale

13.11.2018

Lupta pentru creșterea imunității – Einstein versus Terminator

Dr. Constantin RusuSuperman a fost eroul copilăriei mele. E drept, oferta de supereroi nu era, pe atunci, prea generoasă. Toată copilăria mi-am dorit să devin Superman. După care mi-a trecut. Experiența este, probabil, comună; toți am avut, în copilărie, un supererou pe care l-am idolatrizat și de care, la un moment dat, ne-am despărțit.

Care e legătura între imunitate și supereroi? Pentru foarte multă lume imunitatea are alura unui supererou. O creatură musculoasă, antrenată să ucidă microbi. Și care, ca orice supererou, trece prin momente critice, când puterile supranaturale o părăsesc. În loc de două-trei răceli pe an ne trezim cu patru sau cinci. Atunci e momentul să intervenim și să ne resuscitam eroul. Cum? Dopându-l cu tot soiul de poțiuni care „cresc imunitatea”. Slavă Domnului că această formă de dopaj nu e interzisă!

Ei bine, cu riscul de a vă spulbera iluziile, trebuie să vă spun că această imagine a imunității ca supererou este falsă. Imunitatea nu este nici pe departe o creatură ale cărei puteri pot fi modificate după bunul nostru plac. Imunitatea este mai degrabă o orchestră, mai bine sau mai prost coordonată. Sau, dacă vreți, Albert Einstein versus Terminator. Mai mult creier și mai puțin mușchi. Ca atare, singura modalitate de a menține în formă imunitatea nu sunt steroizii anabolici ci antrenamentul intelectual, studiul, biblioteca. În cazul imunității, obiectul de studiu sunt microbii. De preferat, sub forma vaccinurilor. Cu cât sistemul nostru imun este „la curent” cu mai mulți microbi, cu atât este mai „puternic”.

Evident, pentru a putea „studia”, sistemul imun are nevoie de o ambianță sănătoasă. Este foarte important ca toate celelalte „rotițe” ale organismului să funcționeze corect. Există boli cronice (diabet zaharat, insuficiență renală sau cardiacă, hepatite cronice) în care orchestra imunității cântă fals. Apar infecții cu microbi inofensivi pentru o persoană sănătoasă, cu evoluție nu rareori fatală. În aceste situații, „scăderea” imunității nu ține de lipsa unor ingrediente pe care să le putem suplini prin medicamente ci, mai degrabă, de un defect de coordonare. Singura mână de ajutor pe care o putem întinde organismului în aceste situații sunt vaccinurile.

În loc să ne dorim o imunitate puternică ar trebui să ne dorim una inteligentă. Cei care visează să-și „crească imunitatea” ar trebui să asiste la concertul unei orchestre în care fiecare instrument și-ar cânta partitura la intensitatea maximă. Pariez că vor ieși de la „concert” năuciți de cap. Cam același lucru se întamplă în organismul nostru atunci când imunitatea o ia razna. Singura diferență sunt consecințele, care, în cazul imunității, pot fi fatale.

Prototipul imunității „crescute” sunt bolile autoimune, o anomalie în care sistemul imun rămâne „uitat în priză” și se transformă într-un monstru; distruge tot ce-i iese în cale, microbi dar și celule inocente. Rezultatul este un câmp de luptă pârjolit, pe care se zvârcolesc inima, rinichii și creierul. Această imagine ar trebui s-o avem în fața ochilor de fiecare dată când dorim să ne „creștem” imunitatea.

O altă formă de imunitate „crescută” sunt alergiile. Aici, un stimul aparent inofensiv (medicament, aliment, înțepătură de insectă) declanșează o reacție imună complet disproporționată. Pentru analogie, gândiți-vă că ați încerca să omorâți un țânțar care vă sâcâie, cu o mitralieră. Dezastrul din cameră corespunde, în medicină, șocului anafilactic.

Imunitatea nu poate fi crescută asa cum ne „umflăm” mușchii la sală și, după cum am văzut, acest lucru nici nu este de dorit. Imunitatea e mai inteligentă decât noi și, lăsată în pace, știe ce are de făcut. Singurul lucru pe care îl putem face pentru ea este să-i asigurăm un mediu sănătos. Să mâncăm moderat, să facem mișcare, să nu fumăm și, atunci când e cazul, să ne vaccinăm.