Articole medicale

28.07.2025

Somnul bebelușului în concediu

Consultant Ioana Sfirnaciuc

Consultant în somnul bebelușilor și copiilor mici (0-6 ani) Neonatologie

Somnul bebelușului în concediu

Concediile sunt momente de relaxare și reconectare, iar când apare un copil totul pare să se schimbe. De multe ori, părinții renunță la concediu de teamă că bebelușul nu se va adapta și nu va dormi bine. Se gândesc că vacanța poate însemna nopți nedormite, somn haotic și un copil plângăcios. Într-adevăr, schimbările mediului de somn, fusul orar, suprastimularea, rutina perturbată sunt factori care pot afecta odihna în timpul concediilor. Cu toate acestea, cu pregătirea necesară și menținerea obiceiurilor bune, somnul poate rămâne bun și echilibrat, iar întreaga familie se poate bucura de timp de calitate petrecut împreună, chiar și departe de casă.
Somnul în vacanță poate să fie o provocare pentru că, în primii ani de viață, copilul se simte cel mai în siguranță într-un mediu cunoscut și previzibil. De aceea, o cameră nouă, un pătuț diferit sau lipsa obiectelor preferate de somn (păturica, cearceaful, jucăria, aparatul de sunete albe etc.) pot afecta calitatea somnului. Un factor de care trebuie să mai ținem cont este rutina. Bebelușii iubesc predictibilitatea, iar în vacanțe părinții se relaxează și tind să nu mai țină cont de rutină sau sar pași importanți. Chiar dacă acest comportament este firesc din dorința de a ne bucura mai mult de noul loc sau de facilitățile de acolo, pe bebeluș îl pot afecta destul de mult schimbările, generând treziri frecvente, refuzul somnului, o stare de neliniște din cauza oboselii acumulate. Trebuie să mai ținem cont și de fusul orar, pentru că impactul este și mai evident dacă sunt diferențe mari, deoarece ritmul circadian are nevoie de câteva zile pentru a se adapta noilor ore.

Somnul bebelușului: recomandări înainte de concediu

Putem face anumite demersuri pentru a-l pregăti pe cel mic pentru călătorie.
Înainte de plecare este esențial să păstrăm o rutină cât mai relaxantă și constantă. Copiii simt atunci când urmează o schimbare, de aceea este foarte importantă menținerea unei rutine previzibile.
Pentru a pregăti copilul pentru diferențele semnificative de fus orar, în cazul bebelușilor mai mari de 6 luni, putem să ajustăm programul de somn cu 15-20 de minute în fiecare zi, în direcția fusului orar din destinația aleasă pentru vacanță.

Somnul bebelușului: recomandări în timpul concediului

Foarte important este să luăm cu noi câteva dintre obiectele familiare copilului, de care acesta este atașat la somn, fie că este cearceaful pe care a adormit (cu mirosul lui impregnat), obiectul de atașament, aparatul de sunete albe, sacul de dormit etc. Aceste elemente pot aduce un plus de confort, iar bebelușul se poate adapta mai ușor într-un mediu nou.
Pentru a proteja odihna copilului în vacanță trebuie să avem puțină grijă, chiar dacă tindem să ne relaxăm și să uităm de tot de ceas. Ideal este ca trezirea să fie la aceleași ore, înaintea somnului de noapte să menținem rutina în aceeași ordine ca acasă, să ținem cont de un mediu de somn favorabil adormirii și menținerii somnului, iar dacă pe timp de zi somnurile au fost mai scurte (făcute pe plajă, la plimbare etc.), putem muta ora de culcare mai devreme. Ideal este ca somnurile de zi să fie cam pe la aceleași ore, chiar dacă sunt mai scurte și superficiale. Dacă le eliminăm sau le amânăm mult, bebelușul poate să fie supraobosit, iar acest lucru va genera treziri frecvente, agitație sau refuzul adormirii.
Recomand ca măcar unul dintre somnuri (cel de prânz) să fie făcut în cameră. Dacă aceasta este prea luminoasă, putem să ne folosim de folie de staniol sau o pătură pentru a acoperi ferestrele. Dacă avem un copil cu temperament energic, acesta poate să fie distras de lumină și somnul să fie superficial sau să-l refuze. Bebelușii tind să se suprastimuleze în timpul concediilor din cauza locurilor și oamenilor noi pe care îi văd, de aceea este esențial să vă luați câteva minute de conectare, mai ales înainte de somn.

Somnul bebelușului: recomandări la întoarcerea din concediu

La întoarcerea din concediu este important să reveniți la obiceiurile bune, rutină și programul de acasă. Copiii vor reveni în 2-3 zile la ritmul lor, iar noi doar trebuie să îi ajutăm să facă asta. Chiar dacă în vacanță am fost mai permisivi, odată întorși acasă o să menținem același ritm trezire-culcare, și o să limităm expunerea la ecrane și stimuli înainte de somn. În cazul în care copilul are în continuare dificultăți de somn, chiar și la 1-2 săptămâni după întoarcerea din concediu, este indicat să apelați la un specialist în somnul bebelușilor și copiilor mici.

Nu renunțați la vacanțe odată cu venirea unui copil pe lume pentru că ei sunt mai adaptabili decât ne putem imagina. Important este să păstrăm predictibilitatea în ceea ce privește rutina și programul de somn. Cu răbdare și consecvență somnul bun poate să se mențină și în concediu.
Un consultant în somnul bebelușilor vă poate oferi toate informațiile de care aveți nevoie și suport în crearea și menținerea unei rutine de somn. Pentru programări, aveți la dispoziție numărul de telefon 0232 920, Call Center Arcadia.