Articole medicale

09.05.2022

Tumorile renale și laparoscopia

Dr. Catalin Constandache

Medic primar Urologie

Arcadia Talks este un program de sănătate Arcadia – Spitale și Centre Medicale, un altfel de conectare cu medicii și serviciile medicale Arcadia.

Arcadia Talks|Episodul 8|Urologie|Invitat Dr. Cătălin Constandache, medic primar Urologie, Arcadia

Tumorile maligne dezvoltate la nivelul parenchimului renal sunt descoperite din ce în ce mai frecvent la persoane asimptomatice datorită utilizării pe scară largă a metodelor imagistice pentru investigarea altor patologii abdominale, mai rar fiind descoperite astfel de tumori datorită prezenței simptomelor specifice precum hematuria, durere sau formațiune palpabilă la nivelul lojei lombare.

Care sunt factorii favorizanți implicați în dezvoltarea acestor tumori renale? Și care sunt avantajele pe care le au pacienții în spitalul Arcadia? Toate răspunsurile le oferă dr. Cătălin Constandache, medic primar Urologie, în cadrul episodului 8 Arcadia Talks, un program de sănătate Arcadia – Spitale și Centre Medicale.

 

Alina Popa: Bun venit la Arcadia Talks, un program de sănătate, Arcadia – Spitale și Centre Medicale. Sunt Alina Popa și aflăm de la specialiștii Arcadia totul despre sănătate. Mă bucur să fiu astăzi  împreună cu domnul doctor Cătălin Constandache, medic primar Urologie. Tema discuției de astăzi face referire la tumorile renale și laparoscopia. Bună ziua, domnule doctor! Bine ați venit!

Dr. Cătălin Constandache: Bună ziua!

Alina Popa:Tumorile maligne dezvoltate la nivelul parenchimului renal sunt descoperite din ce în ce mai frecvent la persoane asimptomatice, la persoane între 60 și 70 de ani, cu precădere la bărbați. Domnule doctor, care sunt factorii favorizanți implicați în dezvoltarea acestor tumori renale?

Dr. Cătălin Constandache: Tumorile de la nivelul rinichiului se împart în două mari categorii: tumorile care interesează parenchimul renal, acestea sunt preponderente, circa 90%, și tumorile care interesează căile urinare superioare. Tumorile parenchimatoase, cele care sunt cele mai frecvente, 90% dintre ele sunt sporadice, adică apar în populația generală sporadic, fiind influențate de anumiți factori cum ar fi: fumatul, hipertensiunea și obezitatea. Un factor protectiv este consumul scăzut de alcool; s-a dovedit a fi un factor protectiv împotriva dezvoltării tumorilor renale parenchimatoase. Marea majoritate a acestora, așa cum am spus, au acești trei factori favorizanți. 10% dintre aceste tumori parenchimatoase au un determinism genetic, adică sunt dezvoltate în cadrul unor boli genetice, cele mai frecvente fiind: sindromul Von Hippel Lindau și sindromul Birt-Hogg-Dubé.

Alina Popa: Care sunt cele mai frecvente tumori? Și care sunt metodele de diagnostic?

Dr. Cătălin Constandache: Metodele de diagnostic, în principal, în tumorile renale sunt cele imagistice. Se spune în prezent că la aproximativ 50% dintre pacienții care se prezintă, tumorile renale sunt descoperite incidental, adică în cadrul unor investigații imagistice efectuate pentru alte afecțiuni. Restul de 50% se prezintă pentru diferite simptome ale tractului urinar, și atunci când sunt evaluați li se descoperă aceste tumori renale. Prima investigație care trebuie efectuată pentru a diagnostica o tumoră renală, este și cea mai inofensivă, și anume ecografia aparatului urinar. Este o metodă care este la îndemâna oricărui medic urolog în cabinetul său, în care acordă consultații. Descoperirea unor formațiuni renale la pacient indică faptul că sunt necesare investigații suplimentare, ce sunt efectuate cu substanțe de contrast, care permit caracterizarea completă a acestor formațiuni.

Alina Popa: Domnule doctor, tema discuției de astăzi - tumorile renale și laparoscopia. Ce este laparoscopia și care sunt indicațiile acestui tratament în ceea ce privește tumorile renale?

Dr. Cătălin Constandache: Există trei mari categorii de tratament ale tumorilor renale. Tratamentul deschis, ce implică o incizie la nivelul lombei sau la nivelul peretelui abdominal anterior, prin care se excizează rinichiul împreună cu tumora. Calea laparoscopică care presupune efectuarea unor mici incizii la nivelul peretelui abdominal, prin care se introduce o cameră și diferite instrumente prin care se realizează deconectarea rinichiului de la vascularizația sistemică și de la aparatul urinar, ulterior acesta fiind extras în bloc printr-o incizie de 5-6 cm localizată de obicei paraombilical. Cea de-a treia metodă este cea asistată robotic, prin care cu ajutorul unui robot este îndepărtat rinichiul, dar procedura în sine este efectuată tot de medicul chirurg.

Alina Popa: Care sunt principalele contraindicații ale utilizării acestei metode în tratamentul tumorilor renale?

Dr. Cătălin Constandache: Principalele contraindicații sunt reprezentate de afecțiunile sistemice ale pacientului, adică afecțiuni care nu permit anestezia generală efectuată o perioadă îndelungată, astfel încât noi să putem exciza în siguranță aceste tumori. De asemenea, identificarea unor procese septice la nivelul abdomenului, a unor cicatrici împiedică îndepărtarea tumorilor pe această cale. Persoanele care prezintă diverse coagulopatii, de asemenea, nu pot fi operate astfel încât să le fie îndepărtate tumorile pe această cale.

Alina Popa: Cât de frecvent diagnosticați genul acesta de tumori renale?

Dr. Cătălin Constandache: În ultima perioadă sunt diagnosticate din ce în ce mai multe astfel de cazuri, din nefericire, în principal datorită folosirii la nivel larg a metodelor imagistice. Din propria experiență, consider că cele mai multe sunt descoperite incidental. Din nefericire, comparativ cu ceea ce se întâmplă la nivel european, numărul pacienților care se prezintă cu triada clasică - hematurie, durere abdominală și masă palpabilă - este destul de mare, aproximativ 30%, comparativ cu 5-6% la nivel european.

Alina Popa: Care sunt avantajele pe care le au pacienții în spitalul Arcadia?

Dr. Cătălin Constandache: Avantajele pe care le au în spitalul Arcadia sunt reprezentate în principal de diagnosticul preoperator corect, prin metodele imagistice pe care le avem la dispoziție, spitalizarea de scurtă durată, ceea ce presupune internarea cu o zi înainte sau chiar în ziua intervenției chirurgicale, și spitalizare, în cazul unei intervenții reușite, de doar 4 zile.

Alina Popa: Putem vorbi de un caracter preventiv când ne referim la aceste tumori renale?

Dr. Cătălin Constandache: Nu există în momentul de față metode prin care se pot preveni aceste tumori, din nefericire. În schimb, acolo unde sunt diagnosticate la pacienții cu afecțiuni genetice de care am menționat, acolo se pot supraveghea acești pacienți și tumorile pot fi îndepărtate atunci când dimensiunea lor ridică anumite probleme.

Alina Popa: Domnule doctor, vă mulțumesc că ați acceptat invitația la dialog.

Dr. Cătălin Constandache: Cu plăcere!

Alina Popa: Vă mulțumim pentru că ați fost alături de noi. Așteptăm întrebările voastre exprimate printr-un comentariu. Și fiecare întrebare va primi un răspuns. Ne revedem în scurt timp cu o nouă ediție Arcadia Talks. Pe curând!