Articole medicale

10.02.2022

Piciorul diabetic

Dr. Irina Bianca Panainte

Medic primar Diabet zaharat, nutriţie, boli metabolice

Piciorul diabetic
Piciorul diabetic definește o varietate de afecțiuni ale piciorului la pacientul cu diabet zaharat, care implică toate structurile anatomice și biomecanica piciorului, caracterizat prin prezența ulcerațiilor, a infecției, cu sau fără distrucția țesuturilor profunde, asociate cu probleme de ordin neurologic și grade variate de boală vasculară periferică a membrului inferior. Reprezintă una dintre cele mai frecvente și invalidante dintre complicațiile diabetului zaharat, între 15% și 25% dintre pacienți pot prezenta un astfel de episod pe parcursul vieții, care poate duce la amputații ale membrelor inferioare. În lume, la fiecare 30 secunde un membru inferior este amputat din cauza diabetului. 

Ulcerațiile picioarelor la pacienții cu diabet zaharat nu se produc spontan, ci sunt consecința mai multor factori. Cauzele majore implicate în apariția ulceratiilor la nivelul picioarelor, sunt reprezentate de boala arterială, neuropatia (deteriorarea nervilor) și infecția, la care se adaugă cauze aparent minore, cum ar fi: traumele produse de încălțăminte, micozele cutanate sau ale unghiilor, traumatismele produse prin umblatul desculț, tăierea incorectă a unghiilor, limitarea mobilității articulare (la pacienții cu diabet zaharat se produce o scădere a elasticității țesuturilor care conțin colagen), cât și gradul de activitate al pacientului. De asemenea, un rol important îl joacă și alterarea proceselor de cicatrizare la pacienții cu diabet zaharat. Astfel, pacientul cu picior diabetic, este un pacient aflat în evidența medicului diabetolog   de mulți ani care prezintă și alte complicații ale diabetului zaharat (cardiace, vasculare, renale, oculare sau ale sistemului nervos). Riscul pentru ulcerații ale picioarelor la pacienții cu diabet zaharat crește odată cu prezența neuropatiei diabetice, a unor deformări ale picioarelor, a prezenței bolii arteriale cronice, a antecedentelor personale de ulcerații sau amputații sau fumat. 

Simptomele cu care se prezintă pacientul la medic includ amorțeli, arsuri, înțepături, durere la nivelul picioarelor, asociate aparției uneia sau mai multor ulcerații. 

În cazul ulcerațiilor neuropate, acestea sunt localizate în zonele de presiune anormală pe plata piciorului cu aspect albicios, înconjurate de hiperkeratoză, cu puls arterial prezent, piciorul fiind cald, iar durerea absentă. Pot exista semne locale de infecție. Piciorul neuropat poate evolua spre osteo-artropatia Charcot. Termenul „Picior Charcot” descrie un model de deteriorare a sistemului osos și articular care duce la slăbirea structurii piciorului. Dacă este lăsat netratat, poate duce la deformarea piciorului în care pantofii nu se potrivesc și la puncte de presiune care pot genera ulcere și infecție, dacă nu sunt tratate.

Ulcerațiile ischemice sunt mici, dureroase, localizate tipic pe haluce, suprafața laterală a piciorului sau călcâi, cu margini neregulate, negricioase, cu puls arterial redus sau absent, piciorul este rece și durerea prezentă, cu semne reduse de infecție.

Pentru completarea tabloului clinic, medicul va efectua examenul neurologic cu testarea sensibilității tactile, termice, dureroase și vibratorii, reflexele osteo-tendinoase, cât și examenul vascular ce implică palparea pulsațiilor artelor și măsurarea indicelui de presiune glezna-braț, dacă este necesar. 

Piciorul diabetic: prevenție și tratament

Tratamentul ulcerațiilor și al factorilor de risc asociați implică o echipă multidisciplinară ce include medicul de familie, diabetolog, neurolog, ortoped, podiatru, psiholog și implică atât optimizarea continuă a controlului glicemic, cât și tratamentul factorilor de risc vasculari (dislipidemie, hipertensiune arterială, obezitate, status protrombotic). 

Prevenția piciorului diabetic se poate realiza prin autoîngrijire și autoobservare a picioarelor.

Astfel se recomandă pacienților să își inspecteze zilnic picioarele, să le spele zilnic și să le șteargă cu atenție, (umezeala favorizează apariția micozelor). Este utilă aplicarea cremelor hidratante pentru îngrijirea pielii și evitarea apariției fisurilor. Unghiile trebuie să fie tăiate drept și nu foarte scurt. O importanță deosebită o reprezintă alegerea încălțămintei; se recomandă evitarea pantofilor strâmți, cu batere pentru a nu produce puncte de presiune sau eroziuni, pantofii noi se vor purta progresiv pentru acomodare. De asemenea, nu este recomandat umblat desculț sau doar în ciorapi. Se recomandă ciorapi din bumbac care absorb transpirația și mențin picioarele uscate. 

Senzația de picioare reci dispare sau se ameliorează în urma tratamentului adecvat prescris de către medic, în niciun caz prin apropierea de surse de căldură, care pot provoca arsuri.

Se recomandă adresarea la medic dacă apar dureri la nivel picioarelor sau dacă apare pierderea sensibilității, deformări, ulcerații, fisuri, roșeață.

Tratamentul ulcerațiilor implică debridarea, îndepărtarea sistematică a țesuturilor necrozate; descărcarea de presiune a leziunilor, adică evitarea oricărui stres mecanic asupra piciorului cu ulcerație, cu rol deciziv în procesul de vindecare; tratamentul infecției și a suprainfectării; amputația atunci când infecția devine amenințătoare pentru viața pacientului, reconstrucția vasculară nu este posibilă, iar durerea devine invalidantă. 

În concluzie, piciorul diabetic reprezintă o problemă importantă și uneori foarte gravă, în producerea căreia contribuie numeroși factori de risc, majoritatea dependenți de complicațiile diabetului zaharat. Prevenția reprezintă cheia managementului acestei patologii. Pentru programarea unei consultații, aveți la dispoziție numărul 0232 920, Call Center Arcadia.