Internarea

Internarea

  • Imediat după primirea recomandării de internare din partea medicul curant, vă rugăm să vă adresați Biroului de Consiliere Pacienți (amplasat la intrarea în spital), pentru a vi se pune la dispoziție informațiile aferente: circuitul necesar de a fi efectuat înainte de internare, documentele necesare pentru internare, costurile aferente serviciilor medicale, ora internării și alte informații de interes pentru dumneavoastră.
  • Personalul de la Recepţie și de la Biroul de Consiliere Pacienți vă va oferi tot sprijinul necesar îndeplinirii formelor de internare. Personalul medical vă va sta la dispoziţie pentru a vă îndruma către medicul la care trebuie să vă primească sau pentru a vă pregăti pentru intervenţia chirurgicală, oferindu-vă toate informaţiile necesare.
  • Asistenţii medicali vă vor conduce în cabinetul din ambulatoriu, rezerva dumneavoastră sau în locul destinat pregătirii pentru operaţie.
  • Pacienţilor care necesită internare li se va înmâna vestimentaţia de spital, în timp ce asistenţii medicali vă vor sta la dipoziţie pentru alte indicaţii.
  • Pacienţii care urmează să facă o intervenţie chirurgicală vor primi vizita medicului anestezist, care se va interesa de starea medicală generală a internaţilor şi va oferi informaţii despre procedurile care urmează să le aplice.


După operaţie

  • După finalizarea intervenţiei chirurgicale, veţi fi preluat spre supraveghere de personalul nostru calificat şi dus în rezervă sau în secţia de Terapie Intensivă, după caz.
  • Acelaşi personal vă va administra şi tratamentul recomandat de chirurg. Pe toată durata şederii în spital veţi primi îngrijire de specialitate şi toate cele necesare tratamentului, confortului şi siguranţei dumneavoastră.
  • Dacă medicul chirurg va considera că nu puteţi fi externat în maximum opt ore de la intervenţie, veţi fi transportat în rezervă, pentru continuarea îngrijirii medicale.


După anestezie

  • Veți urma întocmai prescripţiile date de anestezistul şi/sau chirurgul dumneavoastră.
  • Timp de 24 de ore după operaţie, nu trebuie să conduceţi autovehicule sau să mânuiţi unelte şi maşini care pot produce accidente în cazul utilizării lor neconforme sau neatente.
  • Asiguraţi-vă de compania şi sprijinul unui însoţitor, cel puţin pentru 24 de ore după intervenţia chirurgicală, mai ales atunci când ieşiţi în spaţiul public, dacă folosiţi mijloace de transport în comun sau zona vă este necunoscută. Evitaţi pe cât posibil aglomeraţia şi sub nici o formă nu consumaţi băuturi alcoolice.
  • Tot pentru pentru cel puţin 24 de ore după operaţie, amânaţi luarea unor decizii importante sau semnarea unor acte cu implicaţii valoroase.


Gestionarea efectelor secundare posibile

  • Este posibil ca după intervenţia chirurgicală sau după ce v-a fost administrată o anumită medicaţie să vă simţiţi somnoros sau amorţit. Deşi medicul vă va preveni cu privire la acest aspect, e bine să ştiţi că există astfel de efecte secundare şi să le întâmpinaţi fără a intra în panică.
  • Un alt sindrom postoperatoriu este durerea. Personalul medical mediu şi specialiştii care se ocupă de dumneavoastră vă vor prescrie şi vă vor asista la administrarea medicamentelor împotriva dureri. De asemenea, în funcţie de intervenţie, este posibil ca astfel de medicamente să vă fie administrate şi în timpul anesteziei, iar efectul lor să persiste şi după perioada de sedare.
  • Dacă se va întâmpla ca după operaţie să suferiţi de greaţă sau vomă, scădeţi cantitatea de lichide şi consumaţi în cantităţi mici apa cu suc de lămâie.
  • Este posibil ca după operaţie să simţiţi o durere în gât. Trebuie să vă liniştiţi, ştiind că veţi scăpa de acest disconfort în maximum 24 de ore.
  • De asemenea, în urma injectării cu anestezic sau substanţe medicamentoase, puteţi rămâne cu echimoze sau vânătăi. Medicii noştri încearcă să lase cât mai puţine urme ale intervenţiei lor, dar în unele cazuri acestea nu pot fi evitate. Trebuie să ştiţi că acestea se vor rezolva în mod obișnuit de la sine.

Powered by Froala Editor